Eram trei de Brega pe mâna poliţiei

Ieri, la incidentul de la Direcţia Sănătăţii din Chişinău eram cel puţin trei pepeneni, consilierul municipal AMN Oleg Cernei fiind cel mai matinal dintre noi, şi cel puţin trei de Brega: consilierul municipal PL Gheorghe Brega fiind acolo cu noaptea în cap, alături de colegul lui Mihai Moldovanu, care a rămas fără biroul de şef în direcţia municipală rîvnită de alţii.

La început tîlharii erau încuiaţi pe dinăuntru, apoi, prin potrivire de chei am dat şi noi busna, ca să ajungem ostatici alături de Moldovanu, pe care poliţia vroia să-l ridice pe sus, acuzîndu-l că a spart uşa! Apoi a reuşit să intre şi al treilea Brega, Ghenadie, fratele meu. Numai că a avut apoi probleme să revină de la toaletă, care era la parter. degeaba arăta legitimaţie de presă că poliţistul ţinea una şi bună că nu e voie sau că actul nu e valabil. A trebuit să vină Luca, şeful lui de la Comisariatul Centru ca să-i zică scurt – să treacă.

Am stat acolo cîteva ceasuri bune în tensiune, căldură insuportabilă şi înghesuială cu poliţişti în civil şi uniforme. Unii mai nesimţiţi şi încolţiţi aveau tupeul să ne calce pe picioare, să ne obstrucţioneze camerele sau să ne oprească pe la uşi fără explicaţii, un individ chiar mi-a ars un cot în burtă, apoi de cîteva ori îmi bloca accesul spre ce era mai interesant cu spatele-i de bou încălţat dar fără coarne.

Am asistat şi la un incident neplăcut dar interesant, nerelatat de alţii, dar care vorbeşte mult despre cît de aproape sunt cenzorii şi dictatoriid e toate culorile: un meliţan scund, în civil, a intrat cu camera video în biroul unde eram doar gazetari şi politicienii asediaţi. Aceştia imediat l-au mirois şi-l întrebau de la care instituţie media este. El a bîiguit ceva despre presă, Onişcenko a zis că e de la ziarul Casa noastră sau ceva similar. Au început cam toţi să-l forţeze să iasă, evident, doar verbal, dar acesta a cedat fără să se ajungă la aplicarea forţei (îi cred pe unii dintre politicienii implicaţi în incident capabili de asta, chit că unii sunt femei). Am auzit diferse inepţii demne mai degrabă de poliţie şi alte organe decît de nişte intelectuali, aleşi ai poporului: sunteţi într-o instituţie publică, n-aveţi voie să filmaţi; dacă nu vă prezentaţi – ieşiţi de aici; dacă aţi uitat legitimaţia acasă ori la birou – mergeţi s-o aduceţi…

N-am ajuns să mi se facă milă de un miliţian, dar scena m-a făcut să înţeleg cîte ceva despre politicieni – nu prea contează ce culoare au şi ce siglă afişează…

About these ads

Un răspuns

  1. “..dar scena m-a făcut să înţeleg cîte ceva despre politicieni – nu prea contează ce culoare au şi ce siglă afişeaza..”

    Oleg, cine a spus ca nu aveti voie sa fimati? Cineva de la PL ori de la alt partid?

    PS. Vezi tu cit te chinui sa intelegi si abia acum ai inteles, ce sa mai spunem de cei care nici nu se chinuie sa afle ceva.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,313 other followers

%d bloggers like this: