Cred că nu voi mai vota cu coaiele

De fapt, nu promit că pe viitor, cînd voi ajunge să votez şi în condiţii normale, nu presat de imperiul supravieţuirii fizice şi spirituale, atunci nu voi mai opta alandala sau pentru-contra, de dragul diversităţii. Dar la scrutinul din 29 iulie sunt sigur că nu voi mai vota ca la 5 aprilie. Atunci am susţinut cu votul meu nişte fete înteresante şi feţe noi în politică.
Ieri însă am asistat susccesiv la conferinţele de presă MAE şi PC, şi am decis ferm: să fie bune fetele lui Petrenco, Pavlicenco, precum şi madam Nirca (ar mai fi personaje agreabile şi în alte formaţiuni, pe la începutul sau coada altor liste electorale, dar nu mai stau să le inventariez) să nu mai candideze, ori să apară la televizor în alte epoci, că acum nurii lor nu ma mai pot determina sa arunc sub fuste votul, de el depinde, sper, viitorul meu şi al lor!

5 Răspunsuri

  1. E clar ce e mai plăcut, dar nu poţi fi sigur de ce e mai bine:să votezi cu coaiele sau să votezi cu cei fără coaie? Iată întrebarea hamletiană a moldovenilor de bună credinţă.

  2. Brega maladets, ai vorbit corect cu d-l OPrea, in schimb d-lui s-a dat cotit pe langa gard punandu-ti intrebarea fara sa iti promita macar ca se va gandi cum sa transmita mai departe rugamintea ta. Emisiunea de pe TVR 3 este doar ceva informativ, dar fara vreo concluzie pentru a iesi din impas. Ma uit mai departe.

  3. Ilie, unii au dileme, io mi-s cu tri- sau foarte multi-leme.
    Polina, io nici n-am reusit sa inchid telefonul, ca tu deja ai publicat comentariul, esti foarte rapida! Astept impresii despre intreaga emisiune, io nu prea am avut unde s-o vad.

  4. Mult succes Cavalerule luptator!!!
    p.s. daca apare un link pe internet cu emisiunea de la TVR postati va rog aici.. merci

  5. [...] 6, 2009 Cu palma dreaptă lipită strîns de piept, deasupra inimii, cred, aşa cum crede şi Oleg Brega, că nu voi mai vota cu coaiele. Destul! La 29 iulie trebuie, aşa cum pot, să mă împotrivesc [...]

Lasă un Răspuns