Dezbatere despre “valori” între “prieteni”

Pavel Păduraru de la Timpul l-a tras de limbă pe Andrei Rusu, preot la o biserică din Chişinău despre mai multe subiecte de actualitate. În unul dintre fragmentele video mă pomeneşte ca fiind prieten cu intervievatul. Recunosc, îl ştiu pe Andrei de vreun deceniu, dar nu avem cum să fim prieteni. El participa la realizarea unei emisiuni religioase, ziua în amiaza mare, eu făceam un program de liberă exprimare după miezul nopţii. Eu am fost cenzurat de foştii colegi şi şefi de la Antena C, el a rămas pînă la închiderea postului, la aproape doi ani distanţă de la plecarea mea.

Totuşi accept eticheta şi îl pot considera prieten pe prietenul colegei mele de redacţie, Aliona. Mai ales pentru că e la fel de distant dacă nu chiar supărat pe fastul propagandistic din jurul focului numit haric, care e adus de cîţiva ani încoace în ajunul sărbătorii paştelui cu cheltuieli enorme, nejustificate, din banii publici sau din fonduri private, cu interes politic evident.

Reporterul tendenţios a încercat să-l asmuţe pe preot împotriva mea şi a altor militanţi pentru europenizare, democratizare şi protejare a drepturilor omului, dar nu a reuşit decît să obţină mărturia unei persoane responsabile, conştiente de necunoaştere sau insuficientă informare, preotul n-a spus decît că credinţa lui e speculată de oportunişti sau destabilizatori din afara bisericii, care au alte interese decît întărirea credinţei enoriaşilor. Ba chiar Andrei Rusu îşi ia asupra lui şi a înregii caste preoţeşti vina pentru starea credinţei şi pentru atitudinea ostilă stîrnită de biserică la populaţia laică.

Îi propun ziaristului habotnic să mai lase lescturile religioase şi să treacă un curs intensiv de legislaţie, astfel ar putea să înţeleagă poate de ce drepturile omului nu trebuiesc negociate cu nicio biserică, mai ales dacă e majoritară.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,244 other followers

%d bloggers like this: