Mă gîndesc să adun aici toate înjurăturile și amenințările la adresa mea ;-)

Ca să vedeți de ce sunt capabili aplaudacii lui Chirtoacă și străjerii bunei cuviințe, a civilizației moldo-liberale de Colonița. Dar comentariile injurios-amenințătoare deja se adună aici (și nu mai pot fi șterse de autori ;-)
Eu deocamdată am scris asta:

Despre violența verbală, incitare și bun-simț

Credeam că numai alegătorii lui Roșca sunt radicali și periculoși, după ce am avut imprudența să-l critic prin 2004 și toți în jur mă urau pentru asta.

Apoi am crezut că extremiștii politici de pe ambele flancuri pot da la bot sau doar amenința, cînd am fost agresat de simpatizanții lui Voronin de-a lungul sufocantelor lui mandate de prezident cu majoritate covîrșitoare în parlament. Atunci mă ambiționam să-l critic și condamn pentru abuzuri, și am fost marginalizat mulți ani, mai mult șomer decît angajat, reținut de poliție pentru orice fleac, huiduit de cei de lîngă treucă dacă eram Continue reading

Azi am fost amenințat de primarul Chirtoacă și agresat de suita lui

Ce-i mai grav e că unii gazetari și chiar jurnaliști din televiziune erau de față, au filmat unele scene sau declarații, dar n-au considerat necesar să le facă publice.
Așadar, dacă Chirtoacă mi-ar fi dat cu acel trepied în cap sau mi-ar fi ars o scatoalcă, ar fi fost știre (sau poate nu, că-s nebănuite căile presei de partid sau de guvernare!), dar dacă numai a incitat la violență și suita lui a pus amenințările în practică, asta nu contează, Brega provoacă!?
Vedeți mai jos întreg filmul zilei de azi la Primăria Chișinău, am decis să public materialul brut integral, ca să nu vă scape niciun detaliu, mai ales dacă vreți să vă lămuriți cine a Continue reading

Cu ce-i mai breaz Chirtoacă decît Greceanîi?

L-am văzut azi pe primar într-o ipostază caraghioasă, din nou – descalificantă: se lăuda pre sine și a adus o grămadă de lume la un loc ca să facă sau vadă asta.
E vorba de proiectul de internetizare a liceelor, după ce a făcut posibilă navigarea gratuită pe internet din principalele parcuri ale Chișinăului. N-am înțeles de ce Continue reading

Quod erat demonstrandum!

Am spus şi scris că ne va costa prea mult inconştienţa, lenea sau zgîrcenia responsabililor de la primărie, care permit ca ramuri şi chiar pomi întregi uscaţi să ameninţe viaţa oamenilor, a animalelor din jurulo nostru şi a bunurilor publice şi private.
Iată că primarului european de capitală crăcănată între orient şi occident i-a dat în gînd să scape măcar de cîinii din curtea primăriei abia Continue reading

Ce filme vor folosi politicienii în campania electorală?

Găsesc pe blogul unui tînăr politician imaginile video de mai jos, folosite de comunişti pentru a învinge în alegerile din 2001. M-aş bucura dacă liberalii ar folosi astfel de argumente în campania electorală (dacă nu o anulează bolşevicii sau fură pe faţă, în numele concordiei naţionale şi a economieid e bani în toi de criză! ;-))), decît să scoată de pe rafturile mucegăite, în mod imoral şi poate chiar ilegal Continue reading

Lui Tomac i-ar fi fost de folos voturile noastre

Nu pretind că toate cele 43 de voturi anulate sau albe care s-au constatat în circumscripţia 43 s-ar datora îndemnului Hyde Park de a merge la vot ca la miting şi de-a da cu ştampila în to(n)ţi, dar cum unuia dintre catindaţi, celui mai popular i-au lipsit 46 de voturi, această aproape coincidenţă mă face Continue reading

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,309 other followers