Azi am fost la judecată

Trebuia să se examineze în sfîrşit cererea mea din noiembrie împotriva statului RM (de fapt, contra Ministerului Finanţelor şi a celui de interne). Dar cum cei doi jurişti veniţi acum o lună în instanţă au cerut implicarea şi a Ministerului Justiţiei, iar aceia n-au dat semne de viaţă

 azi judecătoarea a decis să mai amîne cu o lună procesul, pînă avem dovada că intervenientul a fost informat că e citat. Mi-am luat eu angajamentul să le duc cererea şi să încerc să obţin o ştampilă sau semnătură ca dovadă că i-am informat. Nu ştiu dacă trebuia să-mi asum responsabilităţile instanţei şi ale Poştei Moldovei, dar m-am săturat să tot accept amînarea şi tergiversarea.

N-ar fi chiar fără rost şi neplăcut să merg şi pe 28 martie în instanţă pentru o nouă amînare, c vine de la MinFin o brunetă minionă tare interesantă, dar mă tem că şi ăsta e un dosar de CEDO, iar acolo birocraţia e de şi mai lungă durată şi o să-mi cadă barba şi chelia pînă văd un rezultat!

Aici aveţi referinţele celor trimişi să reprezinte interesele a două ministere importate, poate aveţi comentarii despre argumentele lor, mi-ar fi de folos…

Iar dincoace e cererea mea de chemare în judecată.

2 Răspunsuri

  1. Haaaaa,traiti intr un stat dictatorial si nu one democratic !

    La voi in republic comunist,justitia functioneaza tot ca pe vremea lu Stalin !

    Facit va bagajele ,bagati va poola in comunism,lingai,calai si asa stat criminal dictatorial !

    Plecati in valuri ,toti tinerii,ca asa se vor manca si se vor caca ei pe ei in parlament ,in militie,in justitie si la fel si bosoroagele comuniste staliniste ce ia votat !!

  2. AMMM postat un comment acum cateva zile aicea ,ori kgb-ul,ori Dl. Brega are un filtru ce mi lau ucis in plina sange.

    ‘Pare rău, Monique, eram plecat (la ţeară cu trebi de neamînat) şi n-avea cine scoate comentul însîngerat din plasa aia. Acum s-a făcut, scuzele mele!
    .:EU:.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: