Vin de la Pepeni, aşa se numeşte satul meu de baştină. Acolo am petrecut iarna şi întîmpinat primăvara. La 1 martie au fost acolo o înmormîntare, o cununie şi un botez. Ultimele două activităţi zice lumea că e în aceeaşi familie, cu acelaşi cuplu, pe care copilul i-a forţat să şi legalizeze relaţia rodnică).
După ce am dus-o pe bunica Paraschiţa la groapă (eram unul dintre gropari) la casa nunţilor (se pare că e proprietate a fostului primar – Nicolae Glib, cunoscut interpret de muzică populară) de peste drum a început să cînte muzica.
Cît săpam în ajun am auzit foarte multe despre viaţa satului, despre poliţistul corupt şi planurile măreţe ale noului primar, Dorin, despre tradiţiile locului. N-am avut unde şi cum să mi le notez, dar impresia generală e cea din titlu.
O să merg tot mai rar încolo, întîi pentru că mama mă probozeşte mereu să mă rad şi tund, că tata îmi zice să-mi fac cruce la praznic şi să zic bodaproste cînd iau pomană, că unchiul neînsurat mă bate la cap că e rău să ajungi la 40 fără avere şi la 50 fără ceva (cineva) în urmă.
Am hotărît să-mi las şi eu corpul (cînd o fi să mor) unei şcoli locale de medicină pentru exerciţii (după exemplul lui moş Gheorghe Briceag de la Bălţi) , dar mă întreb cine o să poată impune această voinţă a mea?
Filed under: Opinii |
http://domovie.ru/archive/2034/
Poate te va ajuta.
Iar asta pentru agnostici.. http://domovie.ru/archive/94/
despre apa..
Condoleantele mele.
Are dreptate mam-ta,ascult-o 🙂