Azi am fost achitat la Curtea de Apel Chişinău!

După mai mult de jumătate de oră de deliberări (timp în care sala plină se sufoca de căldură, dar cel mai mult sufereau un bărbat şi o femeie, îngrijiţi ambii, cu feţe nevinovate, care erau închişi în cuşca de metal) instanţa a decis că sunt nevinovat şi că am fost încarcerat pe nedrept!
Trăiască avocatul Natalia Bayram cu Institutul pentru Drepturile Omului, bravo completului de judecată că a stat strîmb şi a judecat drept!
Deci reţinerea noastră pe 30 aprilie, cînd i-am fluierat pe propagandiştii de la TeleRadio Moldova, şi detenţia timp de 20 ore la Comisariatul de Poliţie Buiucani, apoi decizia de arestare a mea pentru încă 52 de ore, pronunţată de judecătorul de curte M.Diaconu au fost toate nemotivate şi ilegale.

Acum nu-mi rămîne decît să cer despăgubiri statului că a permis celor cu epoleţi să-şi depăşească atribuţiile, iar contribuabilii indiferenţi vor trebui să-mi plătească în anii următori despăgubiri, dacă nu prin decizii de judecată interne, atunci printr-o hotărîre a CEDO.
Asta va cere şi Ghenadie (recursul lui va fi examinat zilele următoare, el a fost amendat de acelaşi Diaconu), dar şi cei care au stat închişi cu mine în noaptea de 30 aprilie absolut fără nicio vină!
Cît mai răbdaţi?!

Decizia lui Diaconu filmată
Protestul suprimat, tot video

Un răspuns

  1. felicitari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: