Revista PASS a publicat un interviu cu mine

Cine e Oleg Brega – jurnalist, cineast, activist?

De toate. Când spui militant, activist include şi profesia de jurnalist şi cea de cineast. Eu cred că jurnaliştii şi cineaştii trebuie să fie implicaţi, să le pese de aceea ce se întâmplă în jur cu toată pretenţia şi obligaţia de neutralitate şi de nepartizanat, dar implicaţi trebuie să fie, trebuie să cunoască toate problemele, trebuie să pledeze pentru rezolvarea lor, trebuie să le reclame public curajos. Asta înseamnă activism şi militantism. Da, eu sunt de toate ce m-aţi întrebat, poate şi altceva în plus.

Ai cerut azil politic şi cum decurge procesul?

Eu nu aveam chef să cer azil politic şi nici acum nu m-aş duce, mai ales că am dublă cetăţenie şi pot să mă refugiez la nevoie în statul european România, ca să mă apăr de represiunile din Moldova. Am văzut însă că are de suferit asociaţia pe care am fondat-o acum 5 ani, că zeci de oameni alături de mine suferă din cauza presiunilor şi a intimidărilor. M-am gândit atunci să accept atunci propunerea lor şi, când s-a votat la Adunarea Generală a asociaţiei de pe 11 mai ca toată asociaţia să ceară azil politic, am fost şi eu pentru. M-am gândit să merg cu ei că să protestăm în condiţii de securitate, să nu mai putem fi maltrataţi, lichidaţi fizic – că asta riscăm aici – şi să revenim când o să se schimbe regimul. Dacă o să se schimbe regimul o să fie o şansă de schimbare. Nici în România după Revoluţie nu s-a schimbat mare lucru, dar măcar s-a democratizat puţin, nu mai sunt luaţi oamenii de pe stradă şi împuşcaţi. Acum, de exemplu, în timpul summit-ului NATO vin militanţii anti-globalişti şi sunt bătuţi într-un buncher, dar nu au fost împuşcaţi pe loc, acesta deja e un progres. Cu două zile înainte de Adunarea Generală am fost deţinut trei zile în condiţii iunumane, după un simulacru de proces de judecată, şi, în izolator, bătut! De aceea eram foarte stresat şi la şedinţă am votat cu majoritatea celor prezenţi pentru azil politic.

Din păcate democraţia europeană pseudo-liberală e la fel de impertinentă ca şi democraţia comunist-bolşevică de aici din Republica Moldova. Deja avem primul semi-refuz sau răspuns delicat în doi peri, semnat indescifrabil de ambasada Cehiei, că azilul nu ţine de competenţa lor şi să ne adresăm la Ministerul de Interne din Cehia. Da, eu am paşaport roşu şi pot să mă duc în Cehia ca acolo să cer azil politic, dar ce fac oamenii care rămân, care poate din cauza mea au avut de suferit, ei vor fi ostatici aici. Fără ei nu pot să plec şi nici nu vreau să plec.

În afară de Cehia, mai ai în vizor şi alte ţări?

Evident! Oricare altă ţară. Într-o săptămână: după ce am decis şi până am înaintat cererea ambasadei Cehiei, puteau şi alte ţări să ne ofere azil politic. Nimeni nu a făcut asta, de aceea noi am ales una din democraţiile credibile, cu tradiţie şi sensibile la Est, de exemplu Cehia. Dacă Cehia prin diplomaţii ei a răspuns cam… neserios, o să apelăm la democraţiile mai vechi. Vrem în viitorul apropiat să vizităm ambasada Slovaciei, cu noua ambasadoare acreditată recent, să dăm o şansă celeilalte ţări din fosta Cehoslovacie să ne adopte, să ne protejeze. Dacă nu, o să ne ducem la ambasada Franţei, la ambasada Marii Britanii, că nu multe ţări au reprezentanţă dimplonatică la Chişinău, de aceea nici nu prea avem de unde alege. O să le luăm pe rând pe toate şi o să ne ducem să vorbim direct cu ambasadorii, să vedem dacă toţi sunt chiar atât de fricoşi ca ambasadorul Cehiei care nici nu a semnat scrisoarea.

De ce mişcarea Hyde Park care avea câteva sute de membri a ajuns în prezent să aibă numai câţiva?

Simpatizanţi şi acum avem foarte mulţi, deja suntem recunoscuţi pe stradă, oamenii ne ştiu de la televizor, oamenii ne susţin, apoi repede se uită prin părţi dacă nu-i vede nimeni şi o şterg din gară. Pe Internet avem tot mai multe vizite pe site-ul nostru Curaj.Net, avem uneori câte 700 de vizitatori pe zi. Primim mesaje de susţinere, se scriu multe comentarii, orice campanie iniţiată de noi strânge mii de semnături, dovadă că avem simpatizanţi. Cât despre asociaţia Hyde Park, de la 88 de fondatori în 2003, acum avem oficial 17 membri. Suntem persecutaţi, intimidaţi, oamenii nu vor să rişte cu serviciul lor, cu facultatea sau chiar au mulţi probleme în familie din această cauză.

Hyde Park, deseori, este văzută ca o organizaţie neseriosă care vrea să facă spectacol în stradă…

Percepţia asta pot să mi-o explic prin faptul că suntem o societate speriată, inhibată, educată de 70 de ani de comunism şi oricine iese în faţă este privit ca un saltimbanc. Oamenii nu văd că el cere nişte drepturi fundamentale, pe ei îi deranjează că strig prea tare, îmi reproşează că şi ei au probleme, lor însă nu le dă orin cap să iasă în stradă, să îşi ceară drepturile, dar îl trag în jos pe ăsta care a ieşit în faţă, îl hulesc şi îl blamează. Presa oficială contribuie la crearea acestei imagini de ridicol. Presa de opoziţie tace complice, sau, de exemplu presa PPCD-istă ne crează o imagine şi mai gravă, cea de securişti, KGB-işti, agenţi ai Kremlinului. Oricine se teme de noi, încearcă să ne sape de la rădăcină.

Am vazut pe site-ul tau că ceri doritorilor să-ţi plătească telefonul mobil. Nu crezi că e oarecum patetic să faci asta?

Este. Deja de trei săptămâni sunt angajat, am luat şi primul salariu. Însă timp de doi ani am fost şomer şi pentru că modul meu de existenţă este să mă exprim, să comunic cu oamenii şi dacă mie nu-mi ajung 30-100 de lei să plătesc factura telefonică şi nici nu mai am de unde să cer pentru că mama are pensie de 300 de lei şi tata nu-i angajat acum nicăieri, fraţii mei ba sunt şomeri, ba nu sunt angajaţi. Apelez şi la oamenii care mă simpatizează şi poate nu ştiu că am nevoie de nişte bani, deocamdată nu am primit niciun ban de la cei care mă citesc pe internet, sau ce donaţii primeam le vărsam în bugetul Hyde Park, dar măcar să se ştie că nu mă lăfăiesc în bani şi că nu e adevărat ce spune Voronin, că pentru protestul din 24 ianuarie am luat 25 de mii de euro ca să port un sicriu cu inscripţia ‘Comunismul dictatorial bolşevic’.

De ce nu te-ai implicat în vre-un partid sau mişcare politică?

Activitatea politică ar fi incompatibilă cu firea mea, cu formaţia mea de artist şi jurnalist, care nu doar formal, ci în esenţă trebuie să spună doar adevărul. Un politician, însă e un rău necesar în societate, el trebuie să mintă, să manipuleze, să ascundă adevărurile, să facă compromisuri, ca să atingă nişte scopuri în interesul partidului său. Eu nu aş putea să fiu un politician bun şi de aceea nu m-am implicat în politică.

Ce părere aveţi despre spiritul civic la moment în Chişinău?

Flash-mob-urile sunt nişte iniţiative neîntinate încă de interesul banului şi de cel politic, pe când restul ONG-urilor, mare parte din cele cinci-şase mii înregistrate la Ministerul Justiţiei sunt jalnice, dacă nu s-au sufocat din cauza legii şi a guvernării nedmocratice, sunt specializate în consumare de granturi sau în promovare de obiective politice, apără interese economice chiar guvernamentale. Deseori din societatea civilă nu pot să enumăr decât 10-12 ONG-uri serioase, credibile cu care aş merge alături şi cu care uneori colaborez ca membru sau voluntar.

Hyde Park-ul a fost înregistrat din 2003. Peste 3 ani, conducerea nou aleasă şi iniţiativa noastră din 2006 de a modifica statutul au fost respinse de Ministerul Justiţiei, şi s-a dat startul hărţuielilor. Am început să primim ameninţări de la Procuratură, de la Serviciul de Informaţii şi Securitate, chiar de la Ministerul Justiţiei, nu au vrut să ne înregistreze ziarul Curaj ca publicaţie periodică, după aceea am constatat că ne-a fost îngheţat contul în bancă cu pretexte, nu cu motive serioase, iar în instanţa de judecată am pierdut procesul prin care vroiam să-i obligăm să ne respecte. Justiţia moldovenească a considerat că Ministerul Justiţiei e motivat să nu ne înregistreze modificările la statut şi conducerea nouă. Noi am rămas într-un vid decizional, nu ştiam care consiliu e valabil, cine decide în numele organizaţiei, care e preşedintele legal, de aceea am decis anul trecut să desfiinţăm asociaţia Hyde Park în semn de protest. Din păcate nu am reuşit nici acum să o lichidăm definitiv din registrele de stat. E atâta birocraţie, atâta rea-intenţie, încât un an de zile nu ne-a ajuns ca s-o desfiinţăm legal şi oficial. În schimb am rămas să activăm ca asociaţie civică neformală, liberă, independentă. Nu am avut deloc protecţie de la stat, nu văd de ce s-ar înregistra ONG-urile la instituţiile specializate ale statului ăsta ingrat. Ca să aibă protecţie de la Ministerul Justiţiei? Nu există protecţie!

Statul te impune prin lege să anunţi primăria când şi unde faci miting-uri ca să trimită cât mai multă poliţie, să inhibe miting-ul, te obligă să-ţi înregistrezi ONG-ul ca să-ţi impună taxe, nişte rigori fiscale şi birocratice, ca să-ţi facă imposibilă activitatea. Am constatat asta din proprie experienţă, nu din auzite, din ce spun statisticile, observatorii internaţionali.

Ai fost refuzat să participi la o emisiune la Vocea Basarabiei…

Postului de radio Vocea Basarabiei chiar i-am propus să fac eu o emisiune gratis aşa cum am facut timp de 9 luni de zile o emisiune interactivă la Radio Sângera. Le-am propus să fac o emisiune de popularitate, de succes, sunt oricum un jurnalist vizibil, dar m-au refuzat! Ba mai mult, au interzis accesul meu la radio, au limitat şi controlează acum intervenţiile mele în emisiunile cu telefonul deschis, au interzis să se pronunţe cuvântul Hyde Park, ne-au hulit, ne-au blamat, ne-au calomniat pentru că am semnat o petiţie în România. Cel mai grav e ca postul este condus de preşedintele Uniunii Jurnaliştilor. Nu văd astăzi instituţii media credibile în Republica Moldova, nu mai am încredere în nimeni.

Poţi să schimbi ceva în Moldova?

E greu şi totodată periculos şi de aceea vreau să scriu, să fac articole, filme, proteste din afara Republicii Moldova. Dacă o să reuşesc să plec peste hotare, de acolo o să militez pentru schimbare în Moldova. Poţi să schimbi orice societate prin mijloace democratice, prin exprimare, dar e foarte greu în condiţii totalitare. Dacă e să rămân să mă exprim prin Internet cum făceam până acum, e mai bine să o fac din Kamceatka, sau de unde o să reuşesc să obţin azil politic. Pot să mă exprim de oriunde, de ce să risc să fiu luat de pe stradă oricând cu dosar fabricat de “ultragiere a organului” pentru că asta mi se incriminează de fiecare dată.

Ce i-ai îndemna pe tineri să facă?

Le-aş spune să încerce şi ei să facă ceva, să protesteze, eu nu mai am voie nici ca observator să ies în stradă. Nu contează ce faci în public, dacă eşti Oleg Brega, eşti periculos pentru regim. Tinerii nu trebuie să stea, să doarmă, sau să plece în Occident să facă bani şi să uite de unde au pornit. Noi trebuie să facem o opoziţie.

Tinerii trebuie să citească, să scrie, să se implice, să le pese, să fie contra, cât sunt încă tineri. Să nu le pară rău pe urmă, că au trăit degeaba.

Frânturi de ganduri:

Filmul trebuie să sensibilizeze, să prezinte problema care să rămână pe retină. Asta trebuie să fie filmul, nu trebuie să aibă doar calităţi artistice, arabescuri, floricele

Cît timp nu avem oameni liberi, jurnalişti dezgheţaţi, profesionişti, n-o să avem nici presă liberă!

Eşti liber atît cît poţi să spui!

–––––––––––– Din păcate nu ştiu cum puteţi găsi aceată publicaţie bună, promiţătoare, ajunsă la numărul 6, dar acum în derivă. S-ar putea să apară în toamnă altfel, cu alţi finanţatori, sau doar pe web, sau să nu apară deloc. Sper că nu din vina mea…

13 Răspunsuri

  1. Aha🙂

    Brava😀

    EI sunt foarte buni, cei de la PASS🙂

  2. Daca ai sa obtii azil politic? Il consideri ca un succes sau ca o infrigere sa le dai motive conducerii !!! ca daca sa putut cu alde Brega se poate si cu ceilalti, sa plece deaci ca cu ei peste hotare cu ajutorul lui Socor si altii le minjim ochii si tot noi cadem in picioare.

  3. Eu stiu ce petitie ai semnat in Romania: pentru interzicerea religiei in scoli.😉

    O frintura de gind: A fi liber nu inseamna a face tot ce vrei, dar inseamna sa faci ceea ce poti. (John Locke)

    Apropo, ma mir cum de nu ai spus nimic de RFE, stiu ca tare ii iubesti😉

    Da, sunt de acord: tinerii trebuie sa se implice, sa scrie – vezi eu scriind aici comentariu deja m-am implicat.😀

    Si despre politica: acuma inteleg de ce nu iti plac partidele si le critici pe toate la rind. Pai, daca nu iti place sa fii politician de ce le-ai lauda gratis? (intrebare retorica)

  4. […] de Dozy pe iulie 6, 2008 Jurnalistul, cinestul, activistul basarabean Oleg Brega se laudă, pe blogul propriu, că revista PASS i-a luat un interviu. În acel interviu ne spune cât suferă el din cauza […]

  5. Am vrut să comentez pe blogul celuia cu tunul de lemn, dar văd că e cu moderare, deci n-am nici o speranţă să treacă textul de mai jos. Deci să rămînă măcar aici, epntru cei care intră acolo, văd ce-a scris el şi se vor mira că are numai comentarii care îi plac proprietarului sau n-are deloc:

    # o.brega Spune:
    iulie 6, 2008 at 3:40 pm
    M-aş duce, zău, dacă funcţionarii majoritar atei din Cehia n-ar fi la fel de încuiaţi ca ortodocşii din România.
    Să merg în Ro (iar) ar însemna să sar din lac în puţ!
    😦 Comentariul tău aşteaptă să fie aprobat.

    # o.brega Spune:

    Văd că şi tu cenzurezi, moderezi textele celor care ajung involuntar pe blogul tău. Crezi că o să mai vină cei ca mine? Gata!😦 Comentariul tău aşteaptă să fie aprobat.
    ___________________________________________________

    George, m-am declarat înfrînt cînd am constatat că împotriva acestui regim nu poţi lupta cu protestu’ stradal, petiţii, declaraţii răsunătoare, cu un ong, cu ziaru’ sau cu un blog-două.
    Acum dacă aş obţine azil ar fi de două ori victorie (sau chiar de trei): că am învins sistemul betonat din acest stat de rahat, că am învins nimicfacerea complice a României, a doua patrie a mea, una indiferentă, ticăloasă, laşă, şi aş mlădia astfel birocraţia Occidentului sforăitor în declaraţii, dar cam slăbuţ în acţiuni.
    De afară Voronin şi cine o să-l succeadă n-o să mă aibă deloc mai dulce la suflet, o să fiu zgomotos, incomod ca pînă acum! Vezi ce proteste am tras la Varşovia şi promit să fac oriunde ajung în Europa, sub protecţia democraţiei.

    Şi, pentru Ion Socolenco: ce vrei să spui de petiţia (una dintre multe altele pentru drepturile omului) pe care am semnat-o şi în nume propriu, şi alături de tot Hyde Park-ul?
    De ce nu mai spui şi tu cîte ceva despre RFERL, mai ales că acuma se închid, sincron cu BBC-ul? deci pînă pe 1 august ai putea să zici şi de rău, nu doar de bine, ca despre răposaţi!😉
    De ce te opreşti aici cu implicatul, de ce nu ne ajuţi la obţinerea azilului politic în cehia (unde eşti bine, merci), sau de ce nu faci proteste acolo, în locul nostru sau în pofida noastră?

  6. Daca ai semnat in nume propriu pentru drepturile omului atunci e salutabil, dar stiu ca ai semnat undeva si pentru interzicerea religiei in scoli. Si apoi cei de la VB doar au pe pereti icoane cea ce nu prea ti-a placut si poate ca si de asta te cam boicoteaza.

    Cit despre RFE am inteles ca in Moldova se mai mentine transmisiunea, ori nu? De criticat pot si eu, ce crezi, ca imi e ciuda ca nu pot sa ascult materialele de pe pagina lor web; le au sub un format necunoscut.

    Iar despre azil, pai spune ce aveti nevoie, trebuie sa sun la minister ori ce dificultati intimpinati? Am spus sa imi scrii pe email cu ce anume sa va ajut.

    Proteste poti sa faci, dar si acelea la timpul potrivit. La toamna vor fi aici si preshu si premieru – iata atunci e momentul😉 Vor sa ne faca in toamna o intilnire cu studentii aici. Stii doar ca se odihnesc pe aici vara marii nostri demnitari.

    Deci ma implic si eu cit pot si stiu ca e putin de tot, dar decit sa scandez lozinci mai bine scriu tot ce cred pe blog!

  7. Mă amuz citind că am un tun de lemn:)
    Dacă nu ştiai, blogurile au opţiunea de moderare a comentariilor. O vreme le-am lăst libere şi nişte descreieraţi au început să mă înjure. Acum le moderez, pentru că nu vreau ca orice descreierat să mă fută în gură şi să râdă ca prostul în faţa monitorului. Nu ştiu de ce faci atâta caz, deoarece ţi-am aprobat aproape instantaneu ambele comentarii. Văd că-ţi place să pozezi în victimă…

  8. Salut Oleg. Te-ai grăbit puţin, nu cred că acela are să fie blogul meu de bază. Pur şi simplu mi-am făcut 2 bloguri, iar în acela experimentam să văd cum funcţionează cu etichete, arhivă blog, etc. pentru că sunt un „boboc” şi nu prea pricep cum funcţionează un blog…merci oricum pt susţinere. Va fi un blog personal cred, legat de viaţa mea, şi nu ştiu cât de mult va fi legat de artă, politică, etc. dar cine ştie. Merci încă odată🙂

  9. Oleg, sint din Romania. Cum te pot ajuta?

  10. Poporul nostru chiar e sătul de politicieni buni, care pot manipula şi minţi! Deci, daca ai curajul să spui adevărul, tocmai eşti bun de politică, asta se caută acum, de asta avem nevoie.
    Sunt de acord doar cu faptul că nu avem partide sau mişcări politice, compatibile cu firea ta, e corect ca nu te aliniezi altora, dar poate faci un partid politic, ca să implimentezi adevărurile de care vorbeşti, mai mult curaj, dar şi mai multe rezultate. Poate ieşim şi noi din criza politică!!!

  11. Victore, aştept cu sufletul la gură blogul de bază :p
    Popej, fă ceva pentru Basarabia, pentru libertatea cuvîntului la români, pentru curaj. Mulţam-fain!
    Vio, mă tem că în politică nu reuşeşti să faci nimic, decît să te condamni unei sinucideri inevitabile cu probitatea, curajul, justlinismul. Acolo se duc alte animale, nu e de mine! Partide sunt o grămadă, de-am şti să alegem din 4 în 4 ani!
    Mai important e să ştim să le cerem socoteală tuturor care decid în numele nostru, fie că i-am ales noi sau i-au votat alţii, mai mulţi, mai organizaţi, mai activi…

  12. oleg, esti un adevarat lider de opinie si am incredere ca vei reprezenta intotdeauna valorile pro democratice, pro europene!
    pacat ca cehhii au aratat neglijenta! in general mi se pare straniu ca nici romania nu prea va sustine…

    rezistenta si curaj in continuare!

  13. http://popej27.wordpress.com/2008/07/11/in-loc-de-de-week-end

    E bine asa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: