Dacă tot prind cîinii, de ce să-i mai castreze?

Aud că de azi au început să strîngă din oraş patrupezii canini ca să castreze băeieţeii sau să sterilizeze fetiţele. Nu m-a putut lămuri nimeni exact ce şi cum vor face, dar a zis dl viceprimar Grozavu că o singură operaţie de acest fel costă 300 de lei! (cam 20 Euroi), dar la preţul ăsta ar trebui să mai includă colectarea lor, vaccinarea, deparazitarea şi întreţinerea cam o lună, ca să fie totul „uman”, apoi pretinii lu’ Dorinel-primaru’ vor fi aduşi tot acolo de unde au fost colectaţi (deci mai punem la costul operaţiei şi plata pentru persoana care va ţine registrul căţeilor prelucraţi), ca să nu le ocupe între timp alt cîine, haită teritoriul marcat!!!
S-a mai spus că unii dintre cîini, cei bolnavi sau agresivi vor fi eutanasiaţi, adică omorîţi…

Mă gîndesc şi rog pe verzii care citesc asta, oare nu mai simplu şi uman ar fi să-i „eutanasiem” pe toţi, astfel să scăpăm pentru mult timp de prezenţa lor periculoasă, de riscul înmulţirii şi de cheltuielile insuportabile pentru bugetul municipal, mai ales că nici ong-urile nu se grăbesc să speculeze situaţia şi să consume granturi disponibile măcar afară pe asta.
Oare nu mai mult o să-i doară pe cîineluşi operaţia de castrare şi vaccinare decît injecţia letală şi odihna de veci. Credeţi că mare bucurie au ei de la viaţa asta?
Cine e pentru o soluţie umană cu gîndul la oameni?

12 Răspunsuri

  1. Ehe, problema asta e si in Bucuresti. Lumea i-ar vrea eutanasiati da’ ONG-urile pro-animale (care au cuvint greu de spus) gasesc repede adepti imptoriva solutiei.
    Si intre timp ciinii se inmultesc de zici ca-s iepuri.

  2. Sunt intru totul de acord cu primarul care pledeaza pentru o solutie umana in cazul maidanezilor. Oleg de ce tu crezi ca ei nu au dreptul la viata? Ai auzit de filmul Earthlings? Iata aici un link http://video.google.com/videoplay?docid=-1282796533661048967
    Vizionare placuta! Si poate pe urma vei intelege de ce trebuie sa avem o atitudine si comportament uman chiar si cu animalele.

  3. Priveste in special minutul 17.

  4. Întîmplător l-am văzut chiar în acest week-end. În mare parte mesajul filmului e just şi l-aş mai arăta lumii. Deci ştiu ce vrei să spui, dar încearcă să înţelegi şi tu, cînd nu e moft, omorîrea animalelor e o soluţie. Altfel e inuman în privinţa oamenilor care fac atac de cord, mor de rabie, de alte maladii aduse de cîini.

  5. Oleg, violenta naste violenta. Trebuie sa ne amintim cum practicile din Auschwitz-ul german au fost preluate de sovietici. Daca o sa ne permitem sa scapam de toate animalele incomode printr-o injectie in labuta, atunci ai sa vezi ca peste un timp o sa fie acceptat sa se procedeze la fel si in cazul oamenilor bolnavi. Orice idee se dezvolta cu timpul. Existenta ciinilor vagabonzi este semn ca autoritatile de pina acum nu s-au gindit nici la oameni, pentru ca daca se gindeau, atunci nici ciinii nu erau lasati sa se inmulteasca si sa vagabondeze. In ultima vreme nu s-au marit doar numarul ciinilor vagabonzi, da la fel si numarul copiilor abandonati. Prezenta lor trebuie sa ne serveasca ca barometru pentru a ne da seama ce se petrece in sinul societatii noastre. Nu trebuie sa ii lichidam si sa ne apucam de realizat planuri marete care prin definitie nu pot avea decit caracter comunist. Este nevoie de o privire in ansamblu, pentru ca daca se va decide eliminarea fortata a carorva elemente din sistemul in care traim asta nu poate duce decit la noi problemele.

  6. „Violenta naste violenta”? Ma faci sa zimbesc larg.
    Iti dai seama ca vorbim de ciini, da?

  7. Ioane, dacă azi îmi interzici să scap de cîini, mîine o să zici că e imoral sau ilegal să stîrpim gîndacii de Colorado, şoarecii, şobolanii, cîrtiţele!
    Şi nu sovieticii au împrumutat practicile de la nazişti, ci, se pare, invers a fost.
    Interzicem şi Ignatu’, sacrificarea porcilor, a găinilor, raţelor că e inuman?
    Io nu prea mănînc carne, dar tu o să te cam oftici. La fel şi alţi sensibiloşi de faţadă…

  8. Sunteti niste bolnavi la cap! Cainii sunt cei mai buni prieteni ai omului!

  9. popei27, si ce daca vorbim de ciini. Daca niste copii vor vedea cum niste barbati vor omori niste ciini (nu mai conteaza prin ce metode) crezi ca asta nu va actiona la ei? Din contra ca ma faci tu sa ma amuz larg cind vad ca nu intrezaresti legatura. Actioneaza chiar si asupra acelor barbati care vor omori o turma de ciini – ei vor deveni vrind nevrind niste calai care peste un timp foarte usor poate sa dea si in tine si sa te sacrifice ca pe un ciine. Asa ca fiti constienti, pentru ca intr-adevar asa este: vrei sa scapi de una si apare alta.

  10. Corect.
    Iti dai seama cum am crescut noi vazind niste barbati in uniforme facind legea pe strada? Dind amenzi, arestind samd.?
    Sau cite sechele om avea in subconstient cind am vazut oameni care taie, scot din tine, te chinuie, si apoi de cos la loc si iti dau drumul acasa?

    Socolenco, eu incep sa cred ca tu nu ai idee ce inseamna „violenta naste violenta”…

  11. Eu şi azi îmi amintesc cum am tăiat înlăcrimat prima găină şi cu cîtă milă am îjunghiat ultimul ied. Dar demult am înţeles că omul e un animal rău şi nu poate fi bun cu alte animale, mai ales dacă de asta depinde existenţa lui. Natura e plină de violenţă, ia priveşte măcar din cînd în gînd Animal Planet.

  12. Sunt de acord, Oleg, ca atunci cind merge vorba despre existenta noastra nu trebuie sa fii bun, pentru ca altfel mori. Dar cind merge vorba mai mult de un comfort, de a merge asa in voie atunci nu sunt de acord sa fie sacrificati toti laolalta. Si-apoi nici nu-i interesant sa mergi asa fara grija..🙂 Cred ca acesti ciini sunt ca si niste lupusori in padure – sanitarii naturii. Pentru ca stii doar ca la noi gunoistile sunt lasate pina se umplu imprejurimile de mirosuri insuportabile. Iata isi au si ei rolul lor.🙂
    Eu cred ca existenta ciinilor vagabonzi este intr-o interdependenta mult mai strinsa de tot ce se intimpla in Moldova decit ni s-ar parea. Ca daca nu ar fi acele gunoisti atunci nici ei nu s-ar fi inmultit atit de tare. Deci pentru a rezolva aceasta problema nu trebuie numaidecit sa actionezi direct si sa-i lichidezi, pentru ca in asa mod nu rezolvi problema. Problema se va rezolva daca autoritatile vor atrage o atentie deosebita salubrizarii. De fapt aici trebuie sa se simta vizata toata societate care nu are cultura de a duce la cosul de gunoi resturile dar le arunca pe unde apuca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: