Cît eu îi adresam întrebarea, Voronin vorbea cu secretara

Click aici pentru caricaturi de Alex Dimitrov Mai ieri, cînd am participat de rînd cu alţi gazetari la conferinţa de presă de la preşedinţia RM, am observat că Vladimir Voronin m-a ascultat doar cînd îi aminteam că era nemulţumit odinioară de prestaţia televiziunii de stat, dar cînd am întrebat de părerile lui despre starea actuală, dacă nu cumva au dreptate cei ce pretind că alegerile de la anul sunt deja fraudate prin manipularea din presa publică, preşedintele comunist s-a sucit şi vorbea cu femeia de alături, un consilier sau purtător de cuvînt probabil.
E ciudat că anume partea asta a comentat-o după aceea, într-o expunere delirantă despre opoziţie şi cît de neputincioasă este ea. Dar n-a spus nimic despre televiziunea şi radioul de stat, care numai publice nu sunt prin propaganda şi manipularea pe care o fac în interesul Partidului, nu din grija cetăţenilor contribuabili la buget.
După conferinţă Valentin Todercan, preşedintele IPNA TeleRadio făcea glume pe seama asta, că de ce n-am precizat care instituţie o am în vedere, poate preşedintele ramolit s-a gîndit la cea din Găgăuzia, de parcă aceea nu tot ar trebui să-l îngrijoreze pe Voronin. Totuşi liderul milionar al bolşevicilor profitori a evitat subiectul cu o nesimţire de bădăran. Nu cred că n-a înţeles întrebarea mea lugă, în trei module, nici că era foarte ocupat să o întrebe pe femeia din preajmă de sănătate, ci că astfel el şi-a exprimat dispreţul pentru mine şi pentru alţii ca mine.
Am înţeles şi o să ţin minte!

4 Răspunsuri

  1. Si tu la ce te asteptai, ce nu stii ce „cultural” ii Voronin?
    Dar oricum toate au un inceput si un sfirsit asa ca „tu tine minte” si la momentul potrivit „sa-i dai bataie”.

  2. Vezi Brega ca nu te tii de promisiuni. ai promis la Cronograf ca te apuci de filme si o sa vada el … ce mai astepti ?? alegerile ???

  3. Am făcut unul, acum mă căznex să-l arăt prin festivaluri, că televiziunile nu mi-l vor. O să lucru la altul cînd o să am un PC bun şi timp…
    Pe Internet am băgat o grămadă de filme, vezi chiar aici, la rubrica Filmele mele.

  4. astept unul gen Alyosha, dar pt asta e nevoie de o desteptare a romanilor ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: