Ivan Cucu’ – împuşcat!

Acum 7-8 ani îl vedeam în instanţele de judecată ca reprezentant al unor posturi de radio ruseşti, deci pe altă parte a baricadei ridicate de CAIRO, asociaţie al cărui membru am devenit şi eu apoi, nu fără dezamăgiri despre care am scris şi voi mai scrie cu alte ocazii.
Apoi l-am găsit membru al CEC (Comisia Electorală Centrală), tot pe baricada puterii, pentru că ne-au interzis nemotivat şi ilegal (Hyde Park-ului) participarea la alegerile locale ca observatori acreditaţi.
Apoi a devenit ombudsman, avocat al poporului (cei trei obişnuiesc să se numească av. parlamentari, pentru că-s numiţi de legislativ), şi părea chiar unul bun, cel puţin aşa îl percepea lumea din prezenţele publice, din răspunsurile oficiale la petiţii. Totuşi, prin activitatea sa instituţia din care făcea parte omuleanul pînă azi (jurist dar şi versificator, autor de memorii despre deportări), mai degrabă a fost părtaş al fărădelegilor comise de guvernarea bolşevică, decît apărător curajos al poporului. Probabil că numai atîta pot.
Azi a fost găsit împuşcat în inimă la el în birou. A fost scos prin spate, departe de ochii presei. Am căutat NIVA lui albă şi n-am văzut-o nici în curte, nici pe stradă, a venit azi pe jos probabil. Oare ştia că va fi dus?

2 Răspunsuri

  1. Lucrurile sunt aşa de crunte, de cumplite, în respublika Moldova?

  2. mi -am amintit de un avocat CUCU,era popular anii *98,adica in ZALATAIA PITEORCA,, care te scotea din orice kakat sau sa te bage in orce kkk….Sokot ca s-a ,,osvobodit ,,cineva pe care la aparat …. Fusese el avocat pe dosare penele pe atunc,anii *88 in straseni si *90 Chisinau sau m sunt de alde cucu
    atunci ,in*90,a fost prima serie ,,achitari de conturi,, acum a doua seria post-acchitari de conturi,si pare la serialul ,,vozvrascenie…..,,ca-n kino

    acum se elibereaza ce-i care au primit min. cate 10 ani,asa era articolele pe cand a fost ,,curateniea de kriminali in anii *90,si se vede ca o sa mai fie achitari de conturi…Care-i urmatorul?
    sa faci bani pe nekazul cuiva e mare pacat,mai ales daca e cineva in puscarie.din puscarie esti m bine auzit,adica primesti m repede audienta la Dmz.

    care-s mai cu experiente si au citit istoria,,,-au venit ,au mutit si au disparut,,exemplu ,,papuk,,, care se m simte mereu in vigoare…exemplu – KUKU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: