Maşina de strivit oameni

Vin din instanţele de judecată unde am tot stat primele două zile din aceastră săptămână. Ieri m-am judecat la Curtea de Apel cu CCA & TeleRadio Moldova şi judecătoarea Gavriliţă a decis încetarea acţiunii, probabil pentru că întîrziatul jurist al lui Todercan a reclamat nerespectarea procedurilor prealabile. Azi am şi înregistrat un recurs împotriva acelei încheieri. Speram să se judece în sfîrşit şi apelul meu (de fapt, al nostru, scris împreună cu avocatul Natalia Bayram) pe cazul „milionului”, cerut de mine ca despăgubire a daunelor cauzate în ultimii doi ani de 7 reţineri abuzive şi 3 amendări ilegale. Acest caz a fost amînat pentru 14 octombrie la ora 12, de Hramul oraşului!

După masă am stat alături de Sergiu Mocanula judecătoria Rîşcani în aşteptarea fiilor lui arestaţi. Unuia, celui mai mic i-a fost prelungit cu 10 zile termenul de arest preventiv, chit că el acuză aplicarea violenţei fizice de către gardieni, cel mare a fost eliberat, dar rămâne în arest preventiv.

Mocanu avea ochii umflaţi, plîngea uneori, făcea mărturii calculate presei.

Azi deja nu mai e dispus să cedeze totul, din contra, după ce i s-au cerut nişte mărunţişuri a decis să rişte pe spinarea băieţilor. Îmi pare o telenovelă siropoasă acest subiect, chit că băieâţii stau şi sunt agresaţi exact cum mi s-a întîmplat şi mie, iar fratele încerca inutil să mă scoată cu greva foamei şi pichetarea guvernului în zi de sămbătă. Numai că la Mocanu viun cîte trei televiziuni, iar reţinerea abuzivă a lui Ghenadie era filmată de camera lui, sechestrată apoi şi două camere ale MAI.

Maşină de strivit oameni, l-am auzit azi pe Mocanu spunînd despre sistemul pe care şi el l-a servit şi justificat pînă mai ieri, dacă nu şi azi.

3 Răspunsuri

  1. Sper că toţi funcţionarii servili ai sistemului de forţă din RM să o sfârşească ca şi personajul lui Kafka din „Colonia penitenciară”: strivit de propria maşină, pe care a inventat-o pentru executarea altora…

  2. Oho…
    Dapu’ unde-i dreptatea dom’lor???
    Doamne fereste!!!!!!!
    Draga Oleg sper ca ai parte de acel milion si sa te bucuri din plin de el.
    BAFTA!!!

  3. 14 octombrie de Hramul oraşului?
    Hm… comuniştii prind 2 iepuri de-odată: Partea adversă va avea motive să nu se prezinte iar tu în loc să filmezi fărădelegile şi ticăloşiile comuniştilor în acea zi vei fi nevoit să te afli în altă parte. Mda, şmecheri duşmanii poporului…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: