Scrisoare deschisă pentru Vlad Filat

E aproape campania electorală, toată lumea s-a electrizat deja şi vine cu diverse chemări de unire sau de învrăjbire, unii vă imploră să nu mai candidaţi la Primărie, alţii vă roagă să acceptaţi funcţia de preşedinte sau măcar premier.

Eu am o rugăminte mai presonală:sunt cenzurat, calomniat şi discriminat la postul de Radio Vocea Basarabiei de peste un an. Am încercat diverse metode de presiune şi persuasiune ca să-mi revendic şi apăr drepturile fundamentale violate, dar deocamdată n-am obţinut decît interdicţia totală de a mai vorbi la acel post. Totul numai pentru că am avut imprudenţa să-i critic. Cel mai tare i-a supărat că-i întreb dacă nu cumva au devenit propagandişti PLD, prea des vă invitau în studio şi cu prea uşoară lejeritate au acordat spaţiu de emisie ca moderatori la doi dintre adjuncţii dumneavoastră de partid.

Văd că şi acum insistă să relateze orice declaraţie a dumneavoastră, să comenteze favorabil şi să promoveze orice iniţiativă a PLD.

Dacă tot i-aţi putut convinge să renunţe la deontologie şi interesul legitim de a supravieţui nu doar financiar, ci şi legal, cu licenţa, care depinde de un CCA politizat, ostil opoziţiei necontrolate, de ce n-aţi influenţa şi comportamentul lor faţă de ascultători? Măcar pentru a simula credibil pluralismul şi diversitatea de opinii.

Permiteţi-le, vă rog, să mă lase să critic!

7 Răspunsuri

  1. BLASFEMIE!!! Cum de îţi permiţi să critici opoziţia care ne-ar putea izbăvi de sub jugul comunist? Trebuie să-i criticăm doar pe comunişti şi să lăsăm opoziţia să vină la putere, să nu-i hurducăm, că am putea să-i descurajăm sau să-i supăram, şi riscăm să rămânem doar cu guvernarea comunistă…

  2. Da ce Brego, doar tu ai dreptate in tara aceasta. Pleaca in Transnistria si dueleaza-te cu Smirnov

  3. Cu Smirnov nici la trîntă nu m-aş lua, ar pute de la mine o lună, dacă nu toată viaţa.

  4. Mey Brega, da tu esti prost cu draci shi invidios cum nu am mai vazut. Esti insuportabil. Te mai zaresc pe la Casa Presei si te lamentezi ca o tarfa si incerci sa atragi ca un magnet toata atentia dar … nu-ti reuseste! Vrei sa-ti faci nume cu prostii, vrei sa fii mereu bagat in seama dar mai degraba prin asemenea gesturi esti gagat in … pilda masii. TAK DERJATI!

  5. Ultima fraza lui curajosul Anonim mia placut cel mai tare… Fucke-i mai!!!

  6. Oleg,
    Dar ce zici de vocile lui Ciurea sau ale lui Petrencu? Îl promovează ei oare pe Filat?

  7. Are dreptate 100% Brega!
    Postul de radio este acum vocea lui filat.
    Nu mai au acces nici Petrecu care a lucrat voluntar vreo 3 ani la Vocea Basarabiei si nici multi alti patrioti. Dar surprizele abea urmeaza, aveti putintica rabdare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: