Un text de blog cu care e de acord şi Varvara Zingan

M+a rugat mai ieri femeia să-i caut pe web situri unde e pomenită problema ei. Astfel am dat peste un blog personal din care femeia a recunoscut autorul şi m-a sunat seara plîngînd (după ce a citit textul printat, era prea voluminos să-l citim din picioare la Biblioteca Haşdeu, mai ales că era sfîrşit de program duminical şi fetele ne dădeau afară) să-mi spună că probabil autorul avea repeortofon în buzunar, atît de fidel a relatat cele auzite de la mama luptătoare.

Varvara Zingan este din satul Taşlâc, raionul Grigoriopol, contorlat de autorităţile nerecunoscute ale Transnistriei. Femeia protestatează din 2001 în faţa Parlamentului R. Moldova, a scris nenumarate petiţii şi adresări către conducerea de vârf a ţării, însă problema rămâne nerezolvată şi până în prezent.
«Iarăşi asta protestează!»
O simplă călătorie cu troleibuzul pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău este destul pentru a vedea aceeaşi doamnă care protestează de mai bine de 7 ani pentru a-şi scoate feciorul din închisoare. Dar, vorba ceea, durerea mamei greu şi puţini o înţeleg… probabil, numai cei care se află în aceeaşi situaţie sau cei care împărtăşesc aceleaşi sentimente. Cazul ei a devenit într-atât de cunoscut pentru unii, încât o simplă călătorie cu transportul public, îi face pe cetăţeni să se exprime la văzul ei, parcă ireponsabili, parcă cu gândul unei probleme rezolvate, dar nedefinitiv „Iarăşi asta protestează… nu s-o fi săturat să stea atâta timp aici?!”. Întrebaţi dacă ştiu de ce protestează doamna în cauză, tânărul din troleibuz, ne-a răspuns că „da’ ce parcă tu ştii?”… Te întrebi dacă nu e paradoxal răspunsul lui, de fapt, al întregii naţiuni, şi încerc să-i spun că ştiu despre ce e vorba. Acelaşi tânăr nu s-a arătat interesat de problema femeiei, continuând, însă, să-şi dea cu părerea „am doi ani de când sunt în Chişinău şi o văd mai toate zilele când trec cu troleibuzul. Doar mi-e interesant, ea n-are ce face altceva? Chiar nu vede că nimeni n-o bagă în seamă…” revoltat parcă pe femeie avea să ne zică tânărul Ion.

Dosarul fabricat şi fiul ferecat sau o temă bună de un film
Mă apropiasem de Varvara Zingan într-o zi în care poliţiştii umblau îmbrăcaţi în uniforme ajustate la regimul de iarnă. Pe semne că vremea era răcoroasă… Aşa şi era, frig şi cu vânt. Vreau să încep o discuţie cu această doamnă, dar mi-e frică să n-o traumezi, era mult prea agitată pentru a afla ceea de ce am nevoie. Totuşi, am întrebat-o „Ce faceţi, doamnă? De ce protestaţi?”. Mă aşteptam la un răspuns mai detaliat, dar mi s-a răspuns doar „Fiul meu a fost arestat pe nedrept!”, încolţită spre geamurile Parlamentului. (…) Trecu câteva clipe şi doamna Varvara Zingan se dezlănţui în a ne relata în detalii „istoria” şi cum a ajuns ea să protesteze în faţa legislativului.

Totul a inceput in martie 2001, cand Vitalie, fiul Varvarei Zingan, impreuna cu prietenul sau, Andrei Cernov, insotiti de doua tinere, Marina Braila si Elena Cernova, au mers la un bar din satul Butor. Tot atunci, in bar, au intrat fiul si nepotul unui oarecare Agatiev. Vitalie il intreba pe unul dintre cei doi daca nu-l vazuse cumva pe un prieten de-al sau. Acesta, insa, i-a raspuns brutal. Astfel, intre baieti se iscase o cearta. Dupa putin timp Agatiev jr. pleca acasa, povestindu-i tatalui sau despre cele intamplate. Infuriat, Agatiev-tatal a luat o arma de foc, iar fiul sau un spray lacrimogen si au urcat intr-un automobil Niva. La bar, acestia l-au chemat pe Vitalie Zingan afara, lovindu-l cu pumnii, fortandu-l sa urce in automobil. Ingrijorat de faptul ca Vitalie nu revine de afara, la locul conflictului a venit Andrei Cernov. Acesta l-a intrebat pe Agatiev ce face cu arma. Dupa cateva minute, de bar s-a apropiat si Ion Coica, incercand sa clarifice situatia. Agatiev, insa, i-a spus acestuia sa nu se implice. Zingan, fiind urcat in automobil, cerea, totusi, ajutorul lui Coica. Dupa ce Agatiev-tatal, fiul si nepotul, in aparenta, se resemnasera, au plecat in sat. In scurt timp, insa, au revenit impreuna cu alti doi barbati. Erau cinci, dar, din pacate, dupa cum constata martorii, nici unul nu a gandit rational… In incaierare, Gulparea, venit cu Agatiev, a decedat, fiindu-i fracturată mortal coloana vertebrală. La locul conflictului politia a gasit un glonte, iar in spital, in hainele victimei a fost descoperita o grenada. Atunci, Agatiev si oamenii sai nu s-au adresat organelor de drept. Ei au hotarat sa judece situatia dupa „leg” proprii.

„La 12.03.2001 am fost chemata la Procuratura din Grigoriopol. Anchetatorul penal, S. Postica, m-a intrebat de fiul meu. Cand terminase de scris, imi citise lucruri pe care eu nu le-am spus. De exemplu, eu nu i-am zis ca fiul meu venise acasa fara rani. Am zis doar ca nu i-am putut vedea ranile, deoarece, in acea noapte, becul era stins. Nu i-am spus ca la locul conflictului au fost cinci automobile si ca fiul meu era plecat la prieteni. Intr-adevar, Vitalie era plecat de acasa. El nu vroia ca Agatiev sa-l gaseasca. Anchetatorul m-a asigurat ca va corecta cele scrise, iar eu trebuia sa-i spun fiului meu sa se prezinte la Postica. In aceeasi zi, la Tiraspol, Vitalie a fost inchis pentru cercetari pe un termen de 30 de zile. Agatiev si-a luat in calitate de martori impotriva fiului meu trei persoane care au lipsit de la locul conflictului, dar carora le-a indicat cum sa se descurce. Astfel, dupa 30 de zile de arest la Tiraspol, Vitalie a fost inchis la Grigoriopol. Aici in vizita a venit Agatiev, propunandu-i fiului meu sa-si schimbe marturiile. „Nu scrie despre arma. O sa-i facem vinovati pe Coica si Cernetchii”, incerca sa-l convinga acesta. Vitalie, insa, a refuzat” , marturiseşte, după şapte ani de la incident, Varvara Zingan.

[In]judecarea cazului
In timpul anchetei, la Grigoriopol, Vitalie a scris o declaratie in care sublinia ca Agatiev l-a lovit cu patul armii. Fostul procuror, I. Tartar, a semnat declaratia, iar Postica a lasat-o la el fara s-o transmita la Tiraspol. Peste cateva zile, Vitalie a fost trimis la Chisinau, unde a venit si Ina Braghin, martora platita de Agatiev. Ea a recunoscut in fata anchetatorului Smochina ca Agatiev a fortat-o sa depuna marturii false. Spre deosebire de Braghin, martora Costicenco s-a aflat in acea seara la locul conflictului. La 19.04.2001, ea a fost interogata de fostul procuror, I.Tartar, si de anchetatorul Postica. Dar si acel proces-vebal nu a mai ajuns la Tiraspol. Singurul motiv e ca datele erau in defavoarea lui Agatiev.

„Am aflat de aceasta nedreptate. Am mers la Postica sa clarific unde sunt procesul-verbal si declaratia fiului meu. El a deschis safeul si mi-a aratat documentele, spunandu-mi ca Costicenco a fost interogata dupa ce cazul a fost transmis la Tiraspol. „De ce ma mintiti? Sunteti oameni cu studii superioare! Interogarea a avut loc la 19 aprilie, iar documentele trebuiau transmise pe 26 aprilie”, i-am spus. Mi s-a recomandat sa iau un avocat. L-am angajat pe M. Placinta. L-am intrebat pe acest avocat de ce este invinuit fiul meu. Mi-a raspuns ca nu stie, pentru ca nu are acces la documente. Mai tarziu am aflat despre relatiile amicale dintre Agatiev si Placinta. Dupa 30 de zile de arest, fiul meu a fost eliberat. Evenimentele ulterioare, insa, au facut ca situatia sa fie in defavoarea sa… La 27.05.2005, Vitalie a fost arestat de politia din Chisinau. As vrea sa aflu de ce este examinat un caz de omor, pe cand a fost o bataie. De ce fiul meu figureaza drept vinovat, daca Agatiev a venit in bar si l-a lovit?”, se intreaba, disperata, Varvara Zingan.

„Am să lupt cu ei!”
Convinsă că dreptate nu e, că dosarul este executat la comanda puterii politice, plin de minciuni şi alte înşelătorii, dn Varvara promite că va lupta cu acei care i-au băgat fiul la închisoare. Numai ei se fac vinoaţi de faptul că şi-a distrus sănătatea, atât ea cât şi feciorul din împuşcărie. „Le-am zis că dacă v-a mers până acum cu dosare pline de minciuni ajunse la CEDO şi m-ai lucraţi, atunci eu am să lupt cu dânşii”. „O persoană trebuie să fie vinovată pentru a putea fi condamnată, nu cum vor unii, cu minciuni şi prostii” cu o tonalitate ridicată zice Varvara Zingan.

Mesaje şi întrebări retorice
În toţii anii de când protestează, dn Zingan a schimbat de câteva ori pancartele. Toate cu mesaje diferite, adresate diferitor autorităţi, guvern, parlament, justiţie, mass media, societate civilă. Insipirate toate din Constituţia Republicii Moldova, Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Din păcate, cei responsabili, sunt retorici… n-au dat nici până acum un răspuns. Probabil, metastazele acestui proces sunt mult prea adânci pentru a răspunde, a da explicaţii în faţa unui cetăţean, în speţă, în faţa unui popor. În asemenea situaţii se spulberă orice speranţă în a guverna „democratic”, în spiritul celui care te-a ales să-i reprezinţi interesele. Nici faptul că stai în faţa Parlamentului nu-ţi mai dă siguranţă, ci te face să tresari la auzul motorului unei maşini cu numărul de înmatriculare RM.

O mamă disperată care încearcă să-şi facă de una singură dreptate, neajutorată, lasată să fie privită ca decor din ferestrele mari şi luminoase ale clădirii Parlamentului. O mamă care încearcă să-şi găsească un răspuns la întrebările „Oare ei nu au copii? Cum s-ar simţi în locul meu?”.

Sursa

Un răspuns

  1. nu aveam niciun reportofon in buzunar. cu ea am vorbit personal!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: