Am fost cenzurat tot anul!

La radio Vocea Basarabiei am avut interdicţie de exprimare cam tot anul trecut, mai ales după ce i-am criticat că-i fac propagandă lui Filat şi i-am reclamat la CCA că mă cenzurează. N-am mai reuşit după asta să spun nici o frază pe postul lor, mereu mă cenzurează după cum puteţi auzi în trei înregistrări de mai jos:

  1. prima mostră, din vară
  2. a doua, din 4 noiembrie
  3. a treia şi ultima din anul 2008, chiar de pe 31 decembrie

Voi prezenta aceste probe în procesul de judecată pe care l-am intentat şi voi cere penalizarea radiodifuzorului precum şi a Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru că admite încălcarea flagrantă a drepturilor mele de către un titular de licenţă.

5 Răspunsuri

  1. Vai de mine !!! Şi eu care credeam că Vocea Basarabiei e un post de radio cinstit şi neutru …

  2. Oleg,tu singur stii ce vrei?Si atunci care institutie mass-media din Basarabia este cinstita?
    Vocea Basarabiei-cel mai tare post de radio!

  3. VB poate că este cel mai tare, nu le-am testat pe acest criteriu pe toate (probabil nici dumneata), dar îl ascul pentru că-mi place, e singurul care permite lumii să se exprime. Dar pe mine şi pe unii ca mine mă cenzurează, la ştiri, dar mai ales în emisiunile tematice, în loc de dezbateri, manipulează ca un post propagandistic ordinar. În acest sens nu cunosc nici o instituţie media ‘cinstită’, poate doar Ziarul de Gardă şi publicaţia Curaj.

  4. ascult din nou una din fostele tale emisiuni de la Hyde Park… te lauda acolo o doamna ca esti destept🙂 de acord, dar te-as intreba si eu/… tu ce vrei, ce cauti in viata aceasta?

    ma gasesti la samacauti@yahoo.com

  5. salutare de peste marii si tarii !

    mei democrazilor daca tot vorghiti de cenzurare tre sa stiti ca in toate tarile foste comuniste staliniste SE CENZUREAZA ,si ft. mult .

    siiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii asta vo zice unul care ooooooo zice din experenta si nu vorghe.

    you domn Brega o zici de ziarul de garda si curaj,ai dreptate intrun fel ,ca acole no fak asa de des ,dar o fak.semn ce acole nu se consuma multa VOTCA si betie ca in restul alte parti .

    dar intra you pe ENGLISH pe garda md-ului si write ceva ,doamnele teau sters asa de repede ca te ia pisotu de spaima ,asa ca nu le mai intru pe site .

    la ,la ,la la ,la maramugazeta im place sloganul juridic ; continutul commentului bla ,bla si responsabilitatea juridica ii apartine celui care il posteaza . CORECT-DEMOCRATIC legal TOT ! numai ca si acole de multe ori scrii in vant ,chear si daca ii ajuti sa nu fie un ziar pe net citit de nime .

    Cu respect de oameni si the Dumnezeu .

    I Timis .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: