Unul mă vedea dar nu mă privea…

Am intrat în troleibuz şi l-am remarcat imediat, avea un tic simpatic şi delicat cu ţuguiere de buze. Nu-l priveam prea des, ca să nu jenez omul, părea o fire ruşinoasă, îi fugeau ochii în toate părţile, mai ales în sus. Dar privea parcă să vadă, chiar m-am mirat că nu-mi observă privirile indiscrete.

Am observat că are nişte beţigaţe albe în mînă şi mi-am dat seama că e baston pentru orbi. Am înţeles de ce priveşte oblic în sus, unde nu se putea vedea decît tavanul murdar al troleibuzului. Am mai înţeles de ce nu mă priveşte în ochi, cum comunică non-verbal toţi oamenii. M-a mirat că clipeşte foarte des, că pleoapele-i umezesc periodic şi insistent globii ochilor de parcă aceia i-ar fi vital necesari.

De fapt, şi ca decor amăgitor ochii îi folosesc acelei fiinţe, probabil reuşeşte să păcălească pe mulţi că e unul dintre ei, şi se pare că pune mare preţ pe asta. La una dintre staţii a început să-şi rotească agitat capul, de parcă privea pe geam să recunoască peisajul, dar mai degrabă încerca să audă sunete cunocute. I-am spus tare unde suntem şi asta a părut să-l jeneze foarte mult şi dezamăgească. Decît utilitatea informaţiei şi semnul de compasiune probabil i-ar fi fost mai necesară indiferenţa mea, impresia că a rămas neobservat în mulţime.

Un răspuns

  1. Cred că realizezi acum că mila creştină e mai degrabă umilitoare decât virtuoasă. Nu degeaba preoţii le spun multor oameni care nu se încadreazî în doctrina lor creştină: „Putem avea pentru voi doar milă şi compasiune, nu şi respect”. Deci, nimeni nu vrea să fie tratat ca un handicapat, o fiinţă inferioară…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: