Fosta mea colegă de antenă c uită sau minte?

Ecaterina Mitin-Stratan se dădea ieri de ceasul morţii (de ziua presei libere) că porcăriile antidemocratice ar fi început odată cu pri(h)vatizarea Antenei C şi a postului Euro TV, dar ea uită sau ignoră cu bună ştiinţă că întîi de toate a fost închiderea emisiunii Hyde Park de către chiar ei, angajaţii şi administratorii postului municipal de radio, care în urma deciziei CCA nr. 26 din 16 iunie 2003 s-au convocat într-o şedinţă şi au votat aproape unanim pentru suspendarea emisiunii, în loc să se ridice solidar şi curajos la luptă pentru interesul ascultătorilor şi al colegului lor, care a(m) rămas şomer pentru 7 luni. Tocmai cînd s-a angajat personajul indezirabil (o.brega, subsemnatul) ca bibliotecar, cei care au sperat să-şi salveze pielea sacrificînd-ul au rămas şi ei pe drumuri, s-a închis postul un pic, apoi de tot.

Oare cum ar fi mers  lucrurile în breasla gazetărească dacă atunci, în locul excomunicării aţi fi urmat exemplul ascultătorilor voştri, aţi fi participat la protestele Hyde Park, aţi fi mers cu ei nu contra lor în judecată şi alte instanţe, etc?

4 Răspunsuri

  1. Şi câţi protestatari au fost atunci să apere emisiunea?

  2. Se pare ca au fost mai multi decit pentru a sustine Antena C, deja pierdusere increderea, s-au simtit tradati!

  3. Papuc: Șăf, tre numadicât di dus la gunoaiele șelea ale societății di la Jurnal di Chișnău. Sî li arătăm noi lor, că milițîa îi ră. Ii pi noi ni stukanesc de-atâta vreme, da iaka noi nișio pragulka la dânșâi în sediu șela răpănos n-am făcut. Ni dușim blia cu Kalașnikovurile șî-i zarvim creierii lu’ Brega, sî se învețî minti tățî de-aldi dânsu.
    Voronin: Da Jorik, da! Maladeț! Tre numadicât di împrăștiet creierii lu’ Brega. Da nu numa’ pe-a lui. Da șî pe-a lu Butnaru! Eh, cî mult rău ne-o mai făcut! De nu erau drașii eștia, amu ave sî șii stabilitati la noi. Europa sî ni dei rublî mai diparti. Eh, în morțîi măsîi!
    Papuc: Șăf, Șăf, nu suduiți morțîi, șăf! Și mata nu știi cî ii îs curu nostru electoral principal?
    Voronin: Da Jorik, pravilna! Numa cî ii nu-s curu nostru electoral, da bazinu electoral!
    Papuc: Ei șăf, vorghești și mata ca dracu di Băsescu. În dicționaru nostru îi cur electoral, nu bazin!
    Voronin. Pravilna Jorik! Ei și maladeț ești tu. Blea, păcat cî te-o spalit aldi Butnaru cu narcotișili șelea, cî nu ti mai dădem eu afară pi 3 luni.
    Papuc: Da, Șăf! Di asta ii tre di zarvit cu tății. Nahui blea, o boambî di pus acolo șî-i kapeț cu dânșîi.
    Voronin. Stai Jorik! Stai! Oi tu și vrei boamba să-l omoari șî pi Conțiu? Nu nafik! Și sî rămânim fără Berlinski? Oi Jorik, tu împrostești cu tătu!
    Papuc: Da, Șăf! Îs prost! Dațîni una piști cap!
    Voronin. Lasî Jorik, di data asta scăchi! Ideea cu boamba îi bunî. Da știi diși Jorik?
    Papuc: Di și Șăf? Vrei să-l zarvim șî pi Curva șeea di Conțiu?
    Se auzi o lovitură puternică, Papuc a luat o lovitură după cap.
    Voronin: Jorik, oi tu împrostești blea cu tătu! Curva di Conțiu ni trebu! Și-i cu tini? Vrei să-l zarvim pi sânguru român cari-i cu noi. Mai sânt vreo doua curve, alde Roncea, da cu așeaia nu-i tolc. Conțiu nouî ni trebu’. Clar, Jorik?
    Papuc: Da, Șăf! Îs prost. Ma dațîni una!
    Voronin. Tași Jorik! Iaka planu’. La guonaili șelea di Jurnal noi nu putem întra așa. Cî vini așeai, Marina șeia Mikko, șî înșepi a stukani la Evropeiskii Saiuz, blea. Și iarî problemi cu aldi Solana. Nu nafik! Șapî drașii eștia, aldi Filat cu Chirtoacî atâta ș-așteaptă. Nu Jorik. Noi zîșim că la Jurnal di Chișnău în sediu îi pusî o boambî. Îi scoatim pi țaț afarî, și noi acolo deamu’ baldeim. Li punim niști făinî, niști Euro. Zîșim cî făina îi di la Chirtoacî, da euro di la Filat. Șî-i închidim pi tăț. Cum am făcut cu Stati, fașim și cu aeștia.
    Papuc: Șăf, Mata ești mai diștept ca Dumnezeu, Șăf…!
    Încă o lovitură puternică primi Papuc…
    Voronin: Jorik, blea și tu nu te-i trezît di asarî? Di cîti ori ț-am zîs? Eu blea is Dumnezeu, da Oleg îi Isus Hristos!
    Papuc: Da, Șăf! Da!Mata ești Dumnezeu, da Oleg îi Isus Hristos, așă ni-o zîs și Presfințâtu Vladimir, da iaka am băut asarî tătî noaptea. Iertari șăf, iertari!
    Voronin: Gata, Jorik! Gata boșetu! La treabî! Pune-l pi Gumenițî la lucru, pre s-o răslăghit el în ultima vremi! Videț voi cum fașițî. Dacî șeva îl împușcațî numa’ pi Brega și zâșiț câ s-o împușcat sîngur, blea! Cî i-o dat droguri Chirtoacî, o dibilizat șî s-o împușcat! Așă sî zîșiț!
    Papuc: Da, Șăf! Daț sî vă pup mâna ș-am plecat!

    Și iată că azi dimineața scenariul a fost pus în aplicare. Dacă scapă Oleg Brega? Vedem, eu îl știu drept băiat descurcăreț!

  4. Invata gramatica, baiatule. Apoi poti sa te dai mare jurnalist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: