Azi a fost ziua donatorilor de sînge

Anul trecut am donat în cortul din parcul central și intenționam azi să fac același lucru, ca să mă știu util pentru societate, dar să mă coste gestul cît mai puțin: atunci cînd merg la centrul de transfuzie sunt cozi enorme, birocrație multă și mai riști să fii otrăvit la restaurantul lor cu ciocolată expirată. Dar cînd i/am zis unuia dintre cunoscuții care asistau la concertul de lîngă fontan care mi-e gîndul, acela a sărit fript să-mi povestească cum l-au obligat odată să vină cu șapte donatori din familie, altfel nici să-i ungă rănile cu iod n-au vrut la spital, unde era internat după un accident. Așa că i-a acuzat direct de corupție și m-a făcut să înțeleg că participarea mea cu o doză de sînge va însemna trădare. Iar altul, ca să mă convingă, a zis că mai bine m-aș duce să mănînc ceva, că arăt ca un țîr și mă bate vîntul.
Așadar, azi n-am îngroșat rîndurile donatorilor, dar m-am întrebat a cîta oară: de ce se cheltuie atîta pe concerte, postere, corturi în parc o dată pe an, și nu se investește în eradicarea corupției, în degajarea barierelor birocratice și eliminarea altor riscuri artificiale pe care le suportă donatorii de sînge, ca să nu se mai vorbească despre o criză a plazmei și altor hemato-necesități?

2 Răspunsuri

  1. Pentru ca cei care investesc in concerte, postere, corturi cauta sa se faca utili pentru societate, dar sa ii coste gestul cat mai putin. Puterea trebuie sa isi asigure legitimitatea, si e chiar mai usor sa o faci cu un concert si o fapta buna (colectare de sange) decat cu strategii de eradicare a coruptiei; asta pentru ca lumea vrea rezultate imediate. Si tot lumea asta, cand schimba o vorba cu vecina despre saracie, o exprima ca pe un datum sau, cel mult, ca pe o acuza, dar prea rar ca pe o problema rezolvabila. Respectiv, nimeni nu cere, nimeni nu da.

  2. ..dreptate aveau fiecare din cunoscutii tai.
    Ai fi putut face un gest frumos donand sange, dar nu stiu daca ar fi fost o fapta buna, nu stiu pentru cine. Intr-adevar, pentru a face transfuzii, operatii cuiva, e nevoie ca rudele sa gaseasca donatori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: