BCM – o companie pirat, neserioasă

Cel puţin  filiala Berlin Chemie Menarini din Chişinău se comportă ca o firmuliţă oarecare, ce nu catadicseşte să cunoască şi respecte legile locale, ci merge pe calea cea mai facilă, corupe şi promovează ilicit serviciile şi produsele sale.

Am surprins-o făcînd asta la emisiunea de vineri dimineaţa, la Radio Moldova, unde este mereu prezent în studio un „specialist” de la BCM şi se dă cu părerea despre maladia pusă ca temă, şi bate mereu spre soluţiile lor. Pe durata programului se dau de cîteva ori spoturi promoţionale cu numele companiei, specialistul face recomandări cu medicamente ale lor, chit că pentru asta ar fi necesară o prescripţie individualizată, după o consultaţie medicală serioasă.

Am sesizat în repetate rînduri CCA, CO şi alte structuri plătite din bani publici şi care au prin statut obligaţia să apere interesele consumatorilor de informaţie, dar, cum acestea sunt controlate de guvernarea asta antidemocratică şi deci ilegală, preferă să tacă complice şi să nu facă nimic împotriva publicităţii mascate, nici la posturile publice, nici în mediile private. Astfel că am ajuns mai nou să mă plîng la CCCEC şi procuratură, dar şi aceste structuri militarizate, ocupate de revigorarea regimului poliţienesc Voronin mă fac să aştept prea mult.

De aceea am recurs la ultima-mi armă, acest şi alte bloguri, ca să fac lumea să ştie că există pe această piaţă nişte businessmani care ajung victime ale dictaturii, se retrag sau îi rezistă stoic, suportînd pierderi sau avînd venituri slabe, dar sunt unii care colaborează fructuos cu ilegaliştii, unul dintre ăştia pare să fie Berlin Chemie, tot el numit Menarini. Văd că alege în locul unul business onest să ne manipuleze şi păcălească, nu vrea să plătească legal şi oficial publicitate, ci se bagă ca musca în lapte şi ne trezeşte (cel puţin unora) greaţa!

Oare nu este vreo instanţă internaţională de drepturi ale consumatorilor, de supraveghere a audiovizualului, unde să reclam un astfel de agent nesimţit?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: