Cine îmi va garanta secretul votului?!

Dar mai grav e că nici nu înţelege că problema e reală, se paote întîmpla chiar oricui, inclusiv lor, membrilor CEC.
Să admitem că unul dintre ei se detaşează în ziua alegerilor să voteze într-o localitate de minoritari, ori va chema urna mobilă să voteze la domiciliu, pentru că şi-a frînt gîtul, şi acolo va fi singurul care va vota cu un buletin în limba rusă, sau „în altă limbă decît rusa”, cum s-a exprimat nedelicat viitorul preşedinte oportunist, Marian Lupu. Atunci membrii biroului şi observatorii, ar fi putut afla după ora 21 pentru cine a votat el, membru CEC, alegător liber, dar dependent de partidul care l-a numit în funcţia bine plătită. Şi asta l-ar putea costa mult, dacă informaţia ar deveni ştire, el fiind o persoană publică, şi comportamentul lui în lume prezentînd un mare interes pentru cetăţeni.
I-am întrebat azi asta pe membrii CEC, dar ei au ales să minimalizeze problema, sau chiar să se prefacă a nu înţelege.
Asta e şi mai grav, nu doar pentru că demonstrează indiferenţa lor pentru respectarea legii şi a drepturilor alegătorilor, dar şi reaua intenţie, pentru că au motivat tipărirea buletinelor de vot în română şi rusă bazîndu-se pe legea despre funcţionarea limbilor, de acum două decenii. Oare ce-ar fi să acţionăm CEC/statul în judecată o duzină de cetăţeni, pentru că nu ni se asigură secretul votului, să cerem despăgubiri pentru riscurile la care am fost supuşi atîta timp, şi să obţinem asta cel puţin la CEDO?!

Un răspuns

  1. si daca ramuri bat in geam/ si ciuma rosie votam,/ ne vom baga ceva in neam/ si in siberii emigram… (sms de dat mai departe in basarabia)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: