Azi m-am văzut cu mai mulţi studenţi basarabeni din Cluj

Cu unii am stat mai mult, cu alţii ne-am văzut din mers. Unora le-am vorbit, alţii mi-au vorbit la rîndul lor şi invitat la întrunirile lor ulterioare (am acceptat doar mîine seară să mai merg în campusul universitar, pentru că sîmbătă o să fiu deja la Timişoara şi Chişinău). Erau foarte multe fătuci arătoase şi interesa(n)te. Cu unele am vorbit într-un fel, cu altele – invers.

Am asistat şi la ceremonia de pomenire a tînărului care a murit duminică noaptea pe autostrada Bucureşti-Piteşti, şi care a fost azi înmormîntat la el în sat, m-am mirat de felul cum ne-a tratat civilizat poliţia, dar şi de faptul că în capela seminarului teologic (ortodox, de parcă studiul religiilor ar trebui să fie de o anumită culoare şi să aibă aşa ceva) sunt scaune pe margini, pentru enoriaşi, ca în alte biserici occidentale.

Am încercat să-i conving mai devreme, la o cană de vin fiert să facem şi noi, la Cluj, un protest mîine, odată sau cu ocazia flash-mob-ului anunţat de alte organizaţii de studenţi basarabeni. Dar am fost respins nervos, cu explicaţia ridicolă că acolo se implică nişte organizaţii apropiate ppcd-ului şi lui băsescu, iar aceştia sunt independenţi.

Dar independenţa lor se limitează în a invoca relaţiile bune pe care le au cu organele şi pe care nu vor să le tensioneze prin solicitările „exagerate” de scutire de taxe aberante, neprietenoase (120 de Euro trebuie să plătească unii basarabeni ca să-şi legalizeze şederea în Ro!). Astfel am renunţat, mai ales atunci cînd am auzit şi acuzaţia că, fiind provocator de profesie, încerc (zădarnic) să-i scot în stradă, de parcă i-aş fi îndemnat să iasă în curul gol sau cu oliţa pe cap…

Să vedem şi mîine ce şi cum scriu la gazetă, dar nu-mi fac aşteptări prea mari, că să nu fiu foarte dezamăgit, asta o ştiu deja la anii mei…

3 Răspunsuri

  1. Salut! Ce ai reusit sa scrii pentru presa,ca o concluzie? Poti sa ne spui de pe acum?

  2. publicat, merci! http://www.curaj.net/?p=27386

  3. Omule, n-am fost încolo ca jurnalist ori cineast, ci mai degrabă ca activist social, ong-ist, deci nu prea simt nevoia să fac rezumate, să prezint concluzii, din contra, mi-a dat mult de gîndit şi activităţile mele ulterioare vor fi sub semnul celor văzute, auzite şi trăite săptămîna asta la Cluj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: