Gală compromiţătoare la TVR şi alte cîteva posturi moldoveneşti


Televiziunea Română organizează de aproape un deceniu spectacolul premierii celor mai activi români. La sfîrşit de an. În 2008 a fost pe 8 decembrie, anul trecut chiar pe 14, dar anul acesta s-au grăbit s-o facă pe 27 noiembrie, exact în ajunul alegerilor parlamentare anticipate de la Chişinău şi, parcă întîmplător, anume la data asta au făcut show-ul pan-românesc, sau cel puţin pe ambele maluri ale Prutului, premiind în premieră personalităţi din România şi Republica Moldova.
Ar fi fost o chestie frumoasă, înduioşetoare şi lăudabilă, dacă nu era treaba legată de alegerile de la Chişinău, de Ziua Tăcerii prevăzută de Codul Electoral moldovean, pe care acest spectacol l-a încălcat prin invitarea în studioul de la Chişinău, unde moderator era Cristian Tabără, ba chiar şi poftirea pe scenă a premierului Filat şi a preşedintelui interimar Ghimpu.
Nesimţirea şi intenţia de manipulare a publicului a devenit evidentă, cînd lui Filat i-au pus pe fundal culoare verde, cea a partidului pe care îl conduce, iar lui Ghimpu – albastră, după cum îi sunt colorate afişele electorale, unul fiind invitat să o laude pe o actriţă basarabeană, care s-a manifestat la Bucureşti, altul venind să citească de pe foaie un laudatio pentru un intelectual român, care în tinereţe ar fi mărşăluit ca soldat sute de kilometri prin Basarabia!
Cred că prin acest eveniment electoral TVR s-a compromis ca instituţie media, atrăgînd în fraudă şi postul moldovenesc de televiziune Moldova 1, şi alte două canale private, care au retransmis în direct festivitatea lustruitoare de politicieni liberali.
Prin participarea lor preşedintele român şi ministrul de externe al României s-au compromis ca politicieni europeni, implicîndu-se (a cîta oară!?) în campania electorală a unui stat suveran!
Sunt dezamăgit şi revoltat.
Astfel sunt justificate ilegalităţile recente ale guvernanţilor comunişti, ale businessmanului acuzat de implicare în mafia politică şi economică din spaţiul românesc de aici şi de dincolo de Prut.
Regret că nici Neagu Djuvara, nici Vitalie Ciobanu n-au scos un cuvînt de contestare, astfel devenind complici, nu doar figuranţi într-un act de manipulare a electoratului pe bani publici.
Ruşine, demisia!

Anunțuri

11 răspunsuri

  1. […] » Gală compromiţătoare la TVR şi alte cîteva posturi moldoveneşti Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole […]

  2. Vezi bine, esti angajat al unuia din posturile private care au retransmis gala. Dar la Jurnal stii cum e cu demisiile: Strigi demisie.., demisie ai.

  3. […] Televiziunea Română organizează de aproape un deceniu spectacolul premierii celor mai activi români. La sfîrşit de an. În 2008 a fost pe 8 decembrie, anul trecut chiar pe 14, dar anul acesta s-au grăbit s-o facă pe 27 noiembrie, exact în ajunul alegerilor parlamentare anticipate de la Chişinău şi, parcă întîmplător, anume la data asta au făcut show-ul pan-românesc, sau cel puţin pe a … Read More […]

  4. Tinand cont ca TVR a acceptat sa fie retransmisa pe teritoriul RM de o televiziune a lui Plahoi, apoi ne putem astepta si la alte surprize ale democratiei maladavensti.

  5. FIUL RISIPITOR …DE IDEALURI
    Motto: Din averea cu păcat
    Să n-ai parte nici o dat.
    / Mioriţa în varianta N. Sulac/

    Nu-mi pot ascunde supărarea pe Teleleu Tănase. Supărare veche, stătută chiar. Mai mare însă este pentru “publicul cetitor” al foii dumisale. Cum se lasă prostiţi!
    Nu este omul gazetar, nu a fost, dar acum a degenerat cu totul. Fapt ce nu-l împedică să-şi facă fiul deputat şi bani de votcă /prin publicistică electorală/.
    În lipsa inspiraţiei, dar şi pă considerente politice î-l bate pă săracu Mocanu Serj, devenit “malicik dlea bitia” pentru mai mulţi. Fiindcă în Voronin /Filat etc/ e periculos să dai. Nu sunt eu avocatul lui Serj şi nu de el va fi vorba.
    Din titlu se vede: interesul e pentru fecioraşul “Poetului”, a lui Călin Vieru.
    Ziaristul liber şi independent C.T. ne spune azi ceea ce trebuia să ne spună ani în urmă. Şi cetitorul prost acceptă, ba şi zice bodaproste, ba şi “ Bravo, maiestre!”. Ce era dacă ne informa la timpul cuvenit?
    Also. Aflăm că G. Vieru a fost şantajat de către însăşi Vlad Nicolaici, forţat să scrie un imn pentru RM. Se aruncau /cică/ pacheţele cu droguri în cluburile de noapte ale căror proprietar era fecioraşul. Şi de dragul acestuia Vieru mergea la anumite compromisuri. Ce era să lupte contra corupţiei, dacă nu era vinovat? Mai ales avînd susţinearea presei /Timpul, dar şi ZdG ş.a./.
    Nu asta era calea lui Vieru, nici cea a lui Tănase. Să lupte proştii, că ei sunt cei cu profitul.
    Am citit în presa rusă o poveste a dnei Raisa Vieru cum a prins Călin la rapăn. Minciună 100%, nu reproduc.
    Presupun. Dacă este cineva mai bine informat să mă corecteze.
    Sunt banii lui tăticu la baza afacerilor. Poate şi din poezie. Dar şi din “politică”. De la Snegur şi Lucinschi la sigur a primit pomeni. Poate şi de la Voronin, nu putem exclude. La sigur de peste Prut. Pentru? De la 1990 încoace a făcut agitaţie pro PSD printre moldovenii de pă celalt mal, proşti ca şi cei de pe acest. Este vinovat pentru perpetuarea PSD la putere. Poate şi prietenul lui Păunescu, dar tovarăş la sigur.
    Scandalul de familie obişnuit azi Călin încercasă-l pună pe seama angajarii sale politice. Nu din astă cauză a picat din spiscă. Filat a dejucat un posibil act de şantaj şi bine căa scăpat de aşa un “gruz”. Ipoteza mea, în lipsa informaţiei.
    Iurie Ţurcanu

    PiS. Se ştie că drogurile şi prostituţia sunt parte componentă a “meniului” cluburilor de noapte, deci nu este exclus că şi Călinică era implicat. De ce a ales anume acest biznes?

  6. La împlinirea profeţiilor
    Motto: Ce-a fost verde s-a usca-at
    Ce-am iubit s-a scutura-at.
    /cîntecel pop/

    Nu mă bucur de rezultatul alegerilor. Ce am eu din asta? Ce aveam în cazul contrar? Mă mulţumesc, deci, cu faptul de a fi prevăzut un asemeni deznodămînt. Este o victorie a stataliştilor şi alianţa de guvernare va fi sub acest semn.
    Dau o lămurire subiectivă /în sensul că e a mea/ a crahului «drepţilor». Cu precizarea că ei de regulă nu au culoare ideologică. Aici e şi prima lacună: nu poţi face politică fără idei, negînd total gustul publicului pentru un anumit idealism, fie şi cu aspectul de starategii.
    De fapt partidele «bune» sunt nişte Societăţi pe Acţiuni, uneori chiar SRL-uri. Cazul cel mai exemplar — AMN. Săracu Urechian, a rămas fără imunitate. Şi sărmana Anastasia, moştenitoarea în drept a Moldovei, ar putea rămîne pentru o vreme fără bunicul drag.
    De fapt relevantă este pierderea PLDM, despre care şi voi vorbi. Am avut anumite simpatii, dar nu pentru lideri, ci pentru unele acţiuni corecte ale lui Filat. Ele au avut însă conotaţia unor reparaţii. Astfel a fost curăţită lista de călini. Dar au apărut kirilii!
    S-a condus, se pare, Filat de dictonul rusesc cu untul care nu strică terciului. Pe plai iată că a stricat. Untul, dar şi o mulţime de alte ingrediente, bune de altfel, au transformat terciul electoral pld-ist întrun amalgam, care nu prea a stîrnit pofte.
    A încercat să se distanţeze de iresponsabilul Ghimp, dar cu întîrziere.
    Prea mult s-a mizat pe extern; or, alegătorii nu sunt birocraţii de la UE, ci moldobenii, cei de acasă. Maratonul Chişinău -Roma-Tir-Piter a fost performant, dar ineficient. Încercarea de a demonstra realizările exceptionale pe plan extern, necătînd la discursurile dulci ale frumosului Iu Lea la fel au rămas fără efect electoral.
    Efortul pe linia transnistreană nu au convins pe unii că şi Filat e un statalist. În schimb a fost un argument contra sa din partea colegilor de alianţă. Şi pierderea nu constă doar în procentajul de la scrutin. Partidul fiind o adunătură de «VIP»-uri s-ar putea lesne destrăma. Un factor important îl vor prezenta şi alegerile locale. Cei care nu vor adera la Alianţa stataliştilor nu vor avea nici măcar posibilitatea să apară în faţa alegătorilor.
    Alianţa este acum vădit defunctă şi e normal să ne întrebăm : Cto vinovat?
    Toţi, fiindcă s-au aventurat întrun concubinaj de dragul accederii la putere. Chiar dacă au strîmbat toţi din nas, crezînd sincer că fac o mezalianţă. Dar mai ales Ghimpu e vinovat. Este /va fi/ taxat? Ba!
    Interesul clănuţului a fost respectat din plin. Brand-ul unionist, cumpărat de la Iu Roşca, a rămas în familie. Şi asta e cel mai important.
    Iurie Ţurcanu

    PiS. Am avut şi eu surprize. Astfel, credeam sincer că Gavrilă Stati va trece. Că va avea scor mai mare PSD sau PPCD. Se întîmplă să mai greşesc şi eu, mai rar ca alţii, însă.

  7. Factorizarea situaţiei postelectorale
    Motto: Sula de aur surpă zidurile cetăţilor.
    /proverb polonez, preluat de cronicarii moldoveni/

    Toată lumea foloseşte limbajul matematic: dimensiuni, sfere,vectori. De ce nu l-aşi folosi şi eu, carele sunt oleacă matematician. Adică voi precăuta anumiţi factori determinativi ai situaţiei dinRM.
    1)Relaţiile între lideri. Toţi certaţi cu Voronin — treacă, meargă. Dar şi cei din «sfînta treime» cu mari incompatibilităţi. Ele existau şi pînă, dar în timpul guvernării comune s-au accentuat.
    2)Serj Mocanu este un factor indirect. Al cui fundaş este? Dacă a lui Filat, apoi nu se mai împacă acesta cu Lupu, adică Lupu cu el.
    3)Diferendul transnistrean. Cel mai important în opinia mea, deoarece este dezideratul RM unificarea RM, dar şi UE, SUA şi FR îşi arată interesul pentru găsirea /cît mai curînd! / a unei soluţii. Şi Ghimpu nu încape în acest format. Faimoasele sale declaraţii au vizat anume dezlegarea de această spinoasă / ghimpoasă-?/ problemă. Nu e secret de ale cui sfaturi s-a folosit, că pe el capu nu-l prea ajunge. «Logica» ghimpată: ruşii nu pot avea armata pe teritoriul străin, deci ei vor recunoaşte Transnistria. Trebuie să fii ot Bukarest şi doca în politologie cu specializare în geopolitică pentru a delira astfel.
    4)Geopoliticul determină situaţia din RM. Cel mai elocvent exemplu: ai noştri lideri nu dialoghează între ei pînă nu clarifică ce vor cei din exterior.
    5)Alegerile locale. Competiţia pentru primăria capitalei fac anumite alianţe imposibile. Repet: la 2007 PL a luat cu japca /de la Filat/ postul. Cu Doina Sulac şi altele, nicidecum cu programe şi idei.
    PLDM desigur va lupta dur de astă dată şi, presupun eu, va avea cîştig de cauză.
    6)Voinţa poporului. Lumea cere stabilitate, pace, împăcare între concurenţii de ieri. Nu se va putea face abstracţie de această voinţă.
    And so on. Dar destul pentru azi.
    Iurie Ţurcanu

    PiS. Anal-iştii şi găzetarii/iţele aiurează despre alegeri anticipate, refacerea AIE /tizicului, care mai fumegă încă/, repetarea scenariului de la 7 aprilie. Nu e de mirare: produc şi ei ceva… Că primesc salariu.

  8. Tărăboiul postelectoral
    Motto: Acolo unde sunt mioare şi bărbăcuţi, acolo sunt şi lupi.
    /iu tsu/

    Recunosc, am fost inspirat pentru titlu de poetul-academician A.Lupan. Dar nu voi vorbi de lelea /nu chiochia, totuşi/ Grăchina, «cea cu o deseatcă de copchii», dar nici de Marian Ilici, cel cu 15 voturi…
    1)Despre artiştii noştri în primul rînd. Mare tărăboi în sufleţelele lor. Şi-i zice una Geta un «zăpăcit bluz», care pă rusă s-ar numi «Somnenie», iar în niponă «A tomu li ea dala?». Pardon, dar alt limbaj pentru această tipă vulgară /gustul meu şi de gustibus… vorba ceea/. Tipa nu ne-a reprezentat, ci ne-a făcut de ruşine la Eurovision azi o face pe întruchiparea respectului. Tifu! Şi U-u-u-…!
    2)Iar celentă-naşul Basarabiei o face pe inocentul. Ar fi, ca să vezi, pentru prima oară în aşa «amplua». De parcă nu ar exista epizodul 1994, cînd a adunat multe voturi pentru PDAM. Dar cui a cîntat atunci în strună? Tot la ai noştri: Diacov, Lucinschi, Ţaran /azi vel anal-ist/ etc. Publicaţi dlor lista deputaţilor acelui legislativ! Şi lămuriţi-mă pă mine, prostul: cum aşa vine că PDAM este rău, iar susnumiţii, inclusiv celentă-naşul, sunt buni?
    Precum am mai spuso: nu mă supăr pe ei. Prostimea care votează pe Călin că-i fiul lui Grigore, pe acesta că-i poet, pe Suruceanu că-i cîntăreţ vestit în tot CSI-ul. Iar în ultimul scrutin — pe bişniţari. /nu doar la PD!/. Este dreptul fiecăruia de a vota după propria prostie, dar nu putem permite manipularea prin artişti a electoratului, pe care avem datoria să-l edificăm.
    3)Am ascultat ultimul discurs al lui Ghimpu-vodă. Şi mi-a venit o idee grozavă! Folosind tehnologii mai sofisticate i-am putea calcula IQ-ul. Chiar sunt curios trece de media de pă Plai? Am anumite temeri…
    4)Mă critică şi un argeşean… Lască-i ghini. Mi-am adus aminte de un caz anecdotic /cca anno 1994/ cu un alt mare român, zis o vreme Mihai Vicol, dar de la o vreme şi So(u)ltana /din ceata lui Daibîja/. Am întrat ocazional în vorbă cu el şi din naivitate am încercat să-i lămuresc situaţia din Basarabia. Mi-a tăiato: dle sunt din 90 aici, ştiu mai bine ca dumneata situaţia… Şi eu, care eram aici de cîteva decenii, a trebuit să tac. Căci vorbit-au Mihai, gazetăraş de Iaşi.
    Iurie Ţurcanu

    PiS. Cazul 4) e cu sens, îl voi descifra ulterior.
    PiiS. Şi pentru Olia Tira e valabil ceea ce am spus despre Geta Burlacu. Iar despre inteligenta /aşa o prezenta ziarul L&A/
    cu Hora Moldovei să ne amintim cui a cîntat anul trecut.
    PiiiS. Şi nişte rîndunele de iu tsu, tot pe lîngă temă.
    Bocetul mioarei rătăcite în codru

    Jeluimă-aşi şi n-am cui
    Jeluimă-aşi…Lupului.

  9. Părinţi şi copii
    Motto: Voi dar împliniţi măsura părinţilor voştri!
    /Evanghelia după Matei, 23; 23/

    Relaţiile dintre generaţii – problemă veche. De la Adam şi Eva şi pînă la ultima generaţie a spiţei umane. Nu o voi rezolva eu… Nu a rezolvato înţeleptul Turghenev, nici alţii.
    Eu am un scop mai modest; anume răsturnarea unui mit, vehiculat mai ales în alegeri. Cîte familii au fost divizate şi de orientarea politică: tata cu un Vlad, fiul cu altul, nepotul cu al treilea?! /este posibil şi un aşa triunghi/.
    Şi mulţi cred sincer că e destul să treacă la cele veşnice cîteva generaţii şi toată lumea îl va vota pă Ghimpu. De parcă acesta nu se trece. De parcă pauperizarea nu naşte alte legiuni proletare. Asta-i un aspect.
    Altul, la care insist ar putea fi definit ca unul genetic. În cea mai patetică parte a Noului Testament /în opinia mea/ , Evanghelia după Matei, cap. 23 Isus aduce un blestem capital asupra fariseilor. Aceştea se făleau cu faptul că ei cinstesc pe profeţii, pe care părinţii lor i-au ucis, iar ei îi cinstesc. Isus declară, că ei nu fac decît doar s-ăi completeze pe strămoşi: Umpleţi dar astfel măsura părinţilor voştri. Altfel zis, daţi în profeţii actuali.
    Dar revin, vorba ceea, la berbecii noştri.
    Părinţi şi copii, mai exact părinţoi /în sensul de barosani, moguli/ şi copilaşi, odrăsluţe adică.
    1)Nu pot să nu încep cu Oleg, dacă pretind la o ordine. Tragodie, dle, în sensul cel mai clasic: tata comunist, fiul liberal. Dar clasicii le ajută să se împace /citeşte despre contrarii la locul potrivit/. Cazul fiind prea mult mediatizat mă opresc aici.
    2)Cazul cel mai tipic din ungherul meu: familia, clanul mai exact, Lucinschi. Kirilîci şi Kirilă Kirilîci oglî. În afara faptului că lui Kirilîci nu i se cere socoteală pentru trecutul comunist, nici de ceea ce a făcut după 1990, el continuă să tragă sforile în politica moldovenească. Pe de alta l-a lansat pe fiu în politica mare. Vorba lui Stalin, copiii nu sunt responsabili de faptele părinţilor, dar este lesne să ne întrebăm ce fel de politică va face fecioraşul. Dar lumea e mulţămită. Kirilă e cu drepţii, căci e cu bogaţii. Ce va face el pentru poporul “tăcut şi umilit” / Mi Emi/?
    Reieşind din cele spuse mai sus: tot ceea ce a făcut şi tăticu. Aha! Va ridica încă un Teatru de Operă, etc! Ba! Construcţia Chişinăului din anii 70 nu e meritul secretarului Lucinschi. Este un punct din programul de colonizare a Moldovei. E meritul PCUS. Şi Lucinschi nu a fost un colaborator al regimului, ci unul care l-a implimentat cu mult succes. A fost cinic pe vremuri, dar şi mai cinic e acum. Aşa va fi şi fiul, chiar deja este, probabil.
    3) Şi vorba ceea, last but not least, Al Tănase oglî. Aveam supărări pă tatsu, dar mi-a trecut şi fecioraşul cu deşertul în toiul campaniei electorale /28 oct/. Cazul î-l voi relata cu alte ocazii şi în amănunte. Nu am făcuto atunci şi nu m-am adresat la CEC pentru a nu fi învinovăţit de rea voinţă, dar e vorba de o gravă încălcare a legislaţiei.
    Un om normal ar putea să se întrebe: ce a făcut băbacu în perioada 1990-94. Ceea ce a făcut toată lumea: a semnat Declaraţia de Independenţă, ridicat de mai multe ori mîna.. În fond şi-a făcut interesele.
    Şi era logic să ne întrebăm anul ce a trecut: ca va face oglîul? Răspunsul general: ceea ce a făcut tata. La încheierea unui an juma de la ministeriatul său justiţia a rămas cum a fost. Altfel nici că se putea. Avocăţelul nu a avut experienţă de luptă cu corupţia. El a fost profitorul acelei situaţii din sistem. Fiindcă e profitor din neam în neam. Şi în vecii vecilor. Amin

    Iurie Ţurcanu

  10. Adevărul mentului Plugaru

    Ceva timp după constituirea AIE sis-istul /ca să nu zic altfel/ A. Plugaru era de serviciu la Vox Basaraborum, dar a fost boicotat de auditoriu. Nici mie nu-mi plăceau intervenţiile sale, dar o idee pe care o vehicula o găsesc demnă de luat în seamă. Este vorba de instituirea unui dualism. Ştia el ce ştia. Şi ceea ce nu ştiam noi. Dar după un an de «guvernare» lib-demă am început să ne dumirim.
    A devenit clar: organele de drept din RM au rămas fidele ex-preşedintelui Voronin. Iar Filat cu Ghimpu au avut plăcerea să se joace o vreme de-a guvernarea. Lui Ghimpu chiar i-a plăcut jocul /de la o vîrstă revenim la copilărie/, poate ar vrea să mai repete o dată /vorba cîntecului: Ăh raz, eşcio raz…/. Filat s-a dovedit mai copt şi a încercat să se impună, dar nu a reuşit . Oricum, spre finele anului jocul se va sfîrşi, Ghimpu îşi va lua jucăriile şi se va duce… Unde? Nu e la zi.
    Am făcut aceste constatări pentru cei care au criticat materialul meu Factorizarea… Le mai arăt un factor.
    Voronin va reveni /fie şi din umbră doar, i se cere să se retragă/ ca statalist şi pe motivul că e aşteptat. Nu doar de «popor», ci şi de elita mentoasă etc.
    Asta e!
    Ce au făcut ghimpii, hadîrcii, şalarii, tănaşii pentru a evita catastrofa?
    Răspunsul meu: NIMIC. Ba au şi contribuit. Unii începînd cu 1990, alţii de la1998, alţii de la 2005.
    Iurie Ţurcanu

    PiS. Titlul e de împrumut.
    PiiS. Repet dictonul cu paserele ce pre limba lor păgubesc. Sunt un cioroi care nu poate să tacă şi croncănesc chiar şi cu riscul de a suscita interesul unora…

  11. Despre erorile politice comise se poate vorbi la nesfîrşit. Hai, să fim corecţi cel puţin pentru mai departe…Societatea este terorizată atît în presă cît şi în social, dacă e să vorbim de opinii sunt absolut diferite la toţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: