Unii deja vor să îngroape acest sindicat

O dată în viaţă am vrut să fac şi eu parte conştient dintr-un sindicat liber, şi atunci am descoperit că nu se poate…

Chiar dacă a apărut în octombrie 2009 şi a fost recunoscut de patronat abia după vreo 15 luni, unii deja se grăbesc să declare mort sindicatul de la Jurnal. Oare ce interese îi mînă?

Un răspuns

  1. Salut, lume!

    Am dispărut pentru o vreme, am rătăcit prin labirinturile instituţiilor medicale. Am mai trecut printro moarte şi mărturisesc că acest joc de-a viaţa-moartea chiar îmi place.
    Am avut plăcuta surpriză pe CURAJ. Mai există memorie, fie şi puţină şi deformată în acest popor. Întrun fel anticipasem lucrurile; intenţionam să postez un material “Libertate lui Ţurcanu!”.
    Mulţumesc lui mariusmioc, dar şi celora care au comentat judicios.
    Din păcate publicaţiile prezentate conţin anumite greşeli. Eram asistent şi am fost reţinutt vineri, 24. La arestare, în holul instituţiei respective s-a adunat multă gură-cască, printre care şi G. Vieru. Au fost şi alţi arestaţi pînă la mine. Eu însă am dat dovadă de verticalitate: din momentul cînd a fost anunţată sentinţa am declarat greva foamei , care a durat 10 zile: 4 la KPZ, 6 la spital.
    Relaţiile mele cu L&A şi şeful ei, actualul proprietar prin abuz. Am avut o publicaţie în 1988, dar şi după. Dar a fost bunăvoinţa dlui N. Negru şi a dnei Tatiana Corai. Dar a avut grijă Laie să-mi facă şi piar negru: m-a mixat cu Viorel Tutunaru, care este un ucigaş şi un bolnav. Dar a dat şi cu un Bardă în mine, declarîndu-mă “bolnav la sigur”. Ne-am şi judecat la faimoasa Galina Moscalciuc.
    Bine a menţionat un comentator: total dezinteres pentru istoria recentă. Şi deja nu e vorba de 89 şi mine. Pînă la 7 aprilie au rămas…cîte zile? La doi ani ce ştim despre eveniment? Nici vom şti, pentru că nu este în interesul clasei politice în asamblu, fie roşii, fie verzi, fi tărcaţi. Şi nu există o societate civilă care să ceară…
    Destul pentru azi.
    Iurie Ţurcanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: