Acum două decenii fugeam de acasă

Cu patru cincinale în urmă (încă era urss vie, chit că RM deja își proclamase independența), am abandonat casa părintească și m-am mutat la oraș definitiv. Întîi am căutat din gură-n gură (atunci nu era internet) oficiile de anagjare în muncă, primul vizitat a fost la poarta stadionului republican, despre care știam că era acolo încă din vară, cînd am ratat a doua oară admiterea la jurnalistică. Dar acela s-a închis între timp, iar pe ușă scria o adresă necunoscută, Mitropolit Varlaam.
Acolo mi-au dat niște adrese de firme care angajează muncitori necalificați. Am căutat ziua întreagă, iar noaptea am dormit la gara de tren, cum învățasem de la mama, care în copilărie ne aducea la oraș, să vedem avioane și alte minuni, dar nu reușea pînă seara să revină cu odraslele acasă și încă să facă toate cumpărăturile necesare pentru un nou an școlar…
A doua zi am fost pe Armenească 31 a (alături de casa recent demolată), unde un șef de cadre manierat mi-a deschis carnet de muncă, ca angajat al SU 45 (stroitelnoe upravlenie), trimițîndu-mă la un curs de zidărie. Eu aveam experiență de muncă, tata m-a purtat pe diverse șantiere private de la Pepeni, Ocnița (Dînjeni), Odessa (Novosiolovka, Konopleannoe, etc), dar mai trebuia și certificat de abilități profesionale.
Am luat troleul 4 (habar n-aveam pînă atunci că ele circulă pe două benzi, în direcții diferite!), și am mers la Botanica, strada Independenței, pe care lumea o numea încă Vossoedinenia, adică a unirii în stil sovietic :p
M-au înmatriculat la un combinat de instruire profesională și mi-au dat bon de cazare la căminul lor de pe aceeași stradă, dar administratoarea era plecată, și am mai dormit la gară o noapte (se pare). Acolo am asistat la un accident fioros: unul a căzut ori s-a băgat intenționat cu capul sub roata troleului și a pierit sub țipetele îngrozite ale celor din stație. Mi-amintesc cum au sărit toți în părți ca la explozie, iar eu, cu sînge rece și cu spirit reportericesc, am scos aparatu-mi foto Agat și am furat un cadru prin cabina șoferului (sau poate atunci nu erau troleibuze cu cabină…).
Undeva prin arhivă cred că e acel film alb-negru, poză știu că nu am mai scos, că nu se vedea oricum capul lățit de după geam, era taman acoperit de ceva…
Pe 25 știu că am mers acasă învingător pentru un week-end, ferice că mi-am găsit de lucru oficial, m-am cazat ușor și m-am rupt de tata, care mă vroia în preajma și sub tutela lui încă mult timp…
Iar eu vroiam să evit armata, cerînd serviciu de alternativă, să intru măcar din a treia încercare la facultate, să-mi iau destinul în mîini.
Aveam aproape 18 ani…

3 Răspunsuri

  1. ai avut o cipilarie grea…

  2. Ai vrut sa fii cu tot dinadinsul independent. Feciorul meu e independent numai atunci cind ii convine lui, de altfel mi-a spus, ca sunt obligata sa il intretin pina la 18 ani. Pe atunci cind implinisera-i 18 ani, cred ca nu mai erai elev. Acum elevi sunt pina la o virsta ceva mai mare. Dar sper, ca-si va croi si el odata acest drum anevoios si greu

  3. Sa bem deci pentru sangele rece si reportericesc al dlui Oleg Brega!, pentru ca daca nu ar fi, nu am avea ce povesti…
    Pacat ca nu ai mai scos poza, cu semnatura, sa vada toata lumea ce gen de om esti., domnule Oleg Brega..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: