Am somat primăria să oprească microbuzele măcar de pe ruta 129

Prin prezenta rog să interveniți într-o problemă cronică din transportul municipal, și foarte deranjantă pentru mine ca utilizator de astfel de servicii.
Am scris în nenumărate rînduri la Primărie în legătură cu abuzurile comise de șoferi și poliția municipală pe rutele din capitală, dar de fiecare dată mi se răspunde superficial, nesatisfăcător, cred că în această chestiune vitală pentru urbe și de foarte mare impact social trebuie să se intervină cu decizii administrative hotărîte, radicale. Altfel ei, ca și alți cetățeni contribuabili, mă voi simți ignorat de autorități și nedreptățit cu bună știință.
Chiar aseară, pe 1 octombrie, la ora 22,45 am fost lăsat în stație de un șofer iresponsabil de pe ruta 129 (seria C OB, de culoare roșie), după ce a oprit în intersecția Tudor Vladimirescu – Paris ca să lase un alt pasager. Mașina era liberă, dată fiind ora de circulație, șoferul conducea agale, deci nu putea să nu mă observe, ba din contra, pentru că filmam unde a oprit, probabil s-a gîndit să mă pedepsească. Am așteptat un sfert de oră, și, pentru că nu mai circula nimic, am luat un taxi ca să nu întîrzii la serviciu, astfel a drebuit să cheltui de peste 10 ori mai mult decît e tariful la microbuz, și m-am ales cu o seară distrusă emoțional, pentru că m-am simțit agresat moral și umulit de acel șofer.

La 23 septembrie filmam la monumentul lui Ștefan cel Mare cum majoritatea microbuzelor opresc pe zebră, în loc neregulamentar. Printre microbuzele care încălcau astfel regulamentul corculației rutiere era și acel roșu, pomenit mai devreme. Cîn a ajuns în dreptul meu, la stație, era deja pe banda 3 și nu mă mai putea observa din cauza altor microbuze, deci l-am ratat. următorul, C MS 548, m-a văzut că-l opresc, că stau în stație, dar s-a oprit abia în stația de troleubuz, unde erau trei călători să urce, iar eu cu camera și cu doar 3 lei am fost tratat discriminatoriu, înjosit cu rea-voință.
La 13 septembrie, ora 22,30, un alt șofer, tot pe ruta 129, K AJ 851, ne-a dus cu o singură mînă de la Durlești pînă în centru, pentru că cu cealaltă vorbea mereu la telefon. Iar cînd am coborît în centru, el m-a amenințat, chit că era vina lui pentru condus periculos, cu muzica tare și opriri neregulamentare în intersecții.
Majoritatea microbuzelor de pe această rută sunt inadecvate pentru călătorie, spațiile dintre scaune sunt uneori atît de mici, încît nici nu pot intra călătorii ca să se așeze, șiferii sunt îmbrăcați neglijent, au parbrizul încărcat cu reclame, icoane, bani, astfel că le este obturat periculos cîmpul de vedere. Vorbesc la telefon, ascultă muzică tare, scuipă semințe sau vorbesc cu vreun călător care li se apleacă peste umăr. Cazurile de mai sus le-am filmat și publicat pe Curaj.TV, acolo sunt și alte cazuri, de pe alte rute, sau de pe 129 filmate de alți cetățeni.
Cred că e timpul să se retragă autorizația de funcționare pentru firma care gestionează această rută și să se facă un concurs public.
Dacă primăria nu va întreprinde măsuri convingătoare că vrea să schimbe starea de lucruri pe ruta 129, unde sunt agresat în fiecare zi de nenumărate ori, voi fi nevoit să apelez la instanțele de judecată pentru recuperarea prejudiciului cauzat.

Cu respect
Oleg Brega 2 octombrie 2012

7 Răspunsuri

  1. Și eu am fost pus alaltăieri în situație, de un bîc de șofer de pe 129, s-aștept vreo 20-30 de secunde să-și încheie discuția cu o cunoștință de-a luia, care cobora la Paris, dar’ mai avea chef de vorbă cu șofeorul. I-aș fi lichit o palmî-ntre urechi, mai mult pasagerului porc, căruia nu-i păsa de restul care mergeau acasî ori în treaba lor. Da’ șî șoferului, care a acceptat paharul de vorbă la Paris/Vladimirescu.

    • stii sa scrii netale?

      • Da’ și, nu vedz, vă’, cî știu sî scriu!

  2. și eu sunt nemulțumită de serviciile prestate de această rută 129, în fiecare dimineață îmi duc copilul la școală cu ruta 129 și de fiecare dată așteptăm chiar și 30 min. pînă cînd într-un sfîrșit să binevoiască unul să oprească . Chiar dacă sunt locuri libere pur și simplu nu vor să oprească, sau opresc cîțiva metri mai departe adică în stația de troleibuz. În consecință întîrziem la școală și ne alegem cu o zi distrusă emoțional îdoit- pentru că, ajungînd la școală ne confruntăm cu o altă problemă, părinții care își aduc copiii la școală cu mașinile personale parchiază fix în poarta școlii, și ca să ne arate cît de indiferenți și nesimțiți sunt, mai lasă și portierele deschise, blocînd astfel total accesul în curtea școlii, la poarta școlii sunt și cîțiva copaci stufoși, iar noi ceilalți, ca să pătrundem în curtea școlii, și mai ales cînd plouă,suntem nevoiți să mergem prin glodul de sub copac riscînd să fim și cu ochii scoși de crengile copacului și cu umbrelele deteriorate. O mamă pieton zice:-păi da unde să parcheze și ei….(adică e bine așa ). Deci , ^ne merităm soarta^, după cum spui și tu Oleg, iar culmea este că tatăl a unui copil este polițist și vine cu mașina de serviciu și în uniformă de polițist să-și ia copilul de la școală. Trageți singuri concluzia…. Referitor la școală mai sunt multe de spus… Iată de ce fel de dimineți am eu parte.

  3. faceti metrou in chisinau poate mai bine pe viitor ;))))))))))))))))))

  4. :D:D:D Un fel de ”bag pu*a!”

  5. […] pișat pe tine de rîs, un moldovean vero, din ăia sovietici plînge și se revoltă. Șoferul Bau–bau l–a lăsat să cumpere bilet de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: