Am scris prima sesizare consiliului anti-discriminare

Prin prezenta vreau să atenționez Consiliul despre prevederile Codului Electoral cu privire candidații independenți care, cred eu, discriminează concurenții electorali neînregimentați politic.

E vorba despre Codul Electoral, Nr. 1381 din 21.11.1997, care definește candidatul independent ca persoană care îşi desemnează candidatura pentru ocuparea unei funcții publice eligibile independent de partide, de alte organizaţii social-politice şi de blocurile electorale.
Consider că cetățenii cu drept de vot și de a candida, dar care nu sunt membri de partid sau propuși de către partide pe listele lor, sunt discriminați prin lege din următoarele motive:
alegerile pentru Parlament sunt anunțate de către Comisia Electorală Centrală cu cel puțin 60 de zile înainte, iar campania electorală poate dura pentru concurenții de partid chiar două luni, dacă aceștia depun actele necesare și sunt înregistrați la CEC, pe cînd cetățeanul neafiliat abia poate primi listele de subscripție ca să adune cel puțin 2000 de semnături în susținerea candidaturii sale cu tot cu date din buletin, iar aceste liste de subscripție trebuiesc legalizate de către primarii din fiecare localitate unde s-au colectat semnături, sau unde domiciliază cei care semnează.
Pentru a-și exercita dreptul constituțional de a fi ales, concurentul de partid chiar beneficiază de protecție specială din partea statului, are voie să se degreveze din funcție pentru a face agitație electorală, iar candidatul independent, cît timp nu e recunoscut încă de CEC, trebuie să colecteze semnături pe listele de subscripție în zilele libere sau seara, după muncă, la fel și cei care îl susțin. Dar să fie atent ca activitatea lui să nu fie considerată agitație electorală, pentru că e interzis! În așa condiții e foarte puțin probabil ca cineva să reușească să adune numărul necesar de suporteri ca să fie înregistrat de către CEC, pentru că are la dispoziție doar o lună, timp în care ceilalți concurenți ocupă primele locuri, mai vizibile în buletinele de vot și deja pot face agitație!
Chiar dacă va reuși să se facă văzut/ă și va participa în campanie, poate chiar și la dezbaterile electorale sau la mitinguri, după numărătoarea voturilor va fi din nou discriminat/ă! Pragul electoral pentru independenți este de 2%, în timp ce membrii de partid sau concurenții de pe listele lor au unul comparabil de doar 6%! Așadar, cu voturile necesare candidatului independent, în Parlament pot intra de cîteva ori mai mulți cetățeni de pe liste!
Probabil din acest motiv în legislativele de după adoptarea Constituției și a Codului electoral actual n-a ajuns NICIUN CANDIDAT INDEPENDENT!
În concluzie, condițiile sunt prin lege inegale și trebuiesc revizuite asfel ca toți cetățenii să poată participa în mod egal la actul decizional, indiferent dacă aparțin sau nu de partide sau mișcări politice.
Solicit Consiliului să constate că legea este nedreaptă și necesită a fi modificată acum, cît mai avem cel puțin un an pînă la alegerile generale ordinare.
Anexez extrase din Codul Electoral care vizează candidații independenți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: